„Caietul cu nume pierdute” de Sofia Lundberg este o ficțiune istorică înduioșătoare, care te atrage prin scriitură și prin povestea de viață și de dragoste a protagonistei.
Povestea urmărește copilăria și apoi tinerețea lui Doris, acum o bătrână suedeză de 96 de ani, care se află la spital și nu crede să mai trăiască prea mult. Ea își scrie memoriile vieții ei tumultuoase, în timp ce dă paginile agendei roșii cu adrese ale tuturor persoanelor care i-au marcat viața. O face pentru ca strănepoata ei Jenny, din America, să cunoască istoria familiei și să o ajute să depășească propriile momente grele din copilăria care încă o bântuie.
Doris a trecut prin multe situații și a cunoscut zeci de persoane în multe țări străine, însă surpriza cea mai mare va veni tocmai acum, la bătrânețe
Doris, acum o bătrânică încăpățânată dar modernă în vârstă de 96 de ani, trăiește singură în apartamentul ei din Stockholm. Ea nu prea are vizitatori. La ea vin doar asistenții sociali care îi dau de mâncare și o ajută la menaj și la baie. Cele mai dragi momente pentru ea sunt apelurile săptămânale pe Skype cu strănepoata ei Jenny, care se află în America.
Tânăra este singura rudă în viață a lui Doris, singura care nu e trecută în agenda cu coperte roșii cu statutul Decedat
Bătrâna o încurajează frecvent pe tânără să scrie, deoarece este darul ei, și să-și îndeplinească visul pe care l-a abandonat de când și-a întemeiat o familie, are copii și a ales să-și sprijine mai mult soțul decât să se ocupe de propriul bine.
Aflăm din această carte frumoasă, caldă, deși pe alocuri tristă și chiar sfâșietoare, că atunci când Doris era doar o fetiță, tatăl ei, pe atunci în viață, i-a dăruit un caiet roșu. De atunci ea a început să scrie și să documenteze în acel caiet toate numele celor pe care i-a întâlnit, alături de adresele lor, oameni care i-au făcut bine și care i-au făcut rău, oameni iubiți de ea și oameni pe care ar fi vrut să-i uite.
Acum, la bătrânețe, când răsfoiește agenda de adrese, femeia vede majoritatea numelor tăiate cu o linie a celor demult morți și simte nevoia să pună pe hârtie întreaga ei poveste de viață, deoarece simte că trebuie știută cel puțin de Jenny, singura rudă rămasă în viață. Trecutul lui Doris este plin de tot felul de momente frumoase, dar și triste, dramatice, de oameni care au ajutat-o și de oameni răi, care i-au marcat viața.
Ea a trăit o grămadă de momente fericite și mai puțin fericite, pe teritoriul a mai multe țări
Mai întâi a lucrat ca menajeră în Suedia și a cunoscut un artist mai deosebit cu care a rămas prietenă toată viața. Apoi a fost pentru câțiva ani model în Parisul anilor 30, ca mai apoi să fugă din calea celui de-Al Doilea Război Mondial ce a terorizat Europa, în America, mai exact în Manhattan.
Povestea vieții ei e ca un adevărat roman iar supraviețuirea ei într-o lume care se tot schimba de la an la an a transformat-o într-o femeie puternică, independentă, dar și încăpățânată, doritoare de a reuși cu propriile forțe. Doris se învinuiește și pentru lucruri din trecut și încă iubește la fel ca în prima zi un bărbat pe care nici distanța și nici anii nu au făcut-o să-l uite, deși nu s-au mai văzut din tinerețe, când destinul i-a despărțit brusc.
Romanul „Caietul cu nume pierdute” de Sofia Lundberg este fermecător și te atrage numaidecât
O vei îndrăgi pe Doris, pe strănepoata ei Jenny și vei dori ca pe patul de moarte să învingă dragostea. Am comparat un pic această carte cu cartea lui Fredrik Backman, „Un bărbat pe nume Ove”, Doris fiind un Ove mai maleabil, dar cu același dor după persoana pe care a iubit-o intens toată viața.
Alte recenzii de la Sofia Lundberg:
