Recenzie „Camera obscură” de Anamaria Ionescu

de | feb. 24, 2016 | Beletristică, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Camera Obscură de Anamaria IonescuCamera obscură, scrisă de Anamaria Ionescu, a reprezentat, din toate punctele de vedere, o surpriză pentru mine. Am primit-o pentru recenzie de la Goodie și, din prima, m-a atras foarte mult numele său, acompaniat de o copertă misterioasă (întruchipând inteligent întocmai paronimul cuvântului cameră).

Odată ce m-am văzut cu minunatul volum în mână, am avut deosebita plăcere de a mă lăsa cuprins de o scriitură care nu a încercat nicio clipă să respecte vreun canon, un stil care pur și simplu m-a captivat și care m-a făcut să vreau să termin cartea cât mai repede.

Fiind o colecție de proză scurtă, am fost cu totul și cu totul surprins de modul autoarei de a jongla cadrele spațio-temporale și de a ilustra întâmplări într-un mod cât se poate de verosimil, din perioade pe care nu ar fi avut cum să le trăiască.

Titlul cărții este dat de o serie de povești cu un element comun, care este, pe cât de mic și de neobservabil, pe atât de revelatoriu și de magnific.

Firul lung și sclipitor părea că domină întreaga încăpere. Era drept și subțire, iar la capătul său făptura mică și agitată țesea întruna, fără oprire. Nu peste multă vreme firul acela va deveni o încrengătură fină și totuși respingătoarea de fire, pe care în mod eronat o numim plasă, […]

Cuvintele Aneimaria Ionescu poartă un cinism delicios și, din experiența mea de cititor, de foarte puține ori mi se întâmplă să mă pot atașa relativ repede de variatele tipuri de personaje, care apar în cărțile de proză scurtă. Dar nu a fost, din fericire, cazul acestei opere.

Apreciez, așadar, că volumul Camera Obscură este o creație incandescentă, în urma căreia rămâne exact ceea ce trebuie. Cu o ultimă, cred eu, excepție. Îi mulțumesc, în numele site-ului, editurii Tritonic pentru minunata experiență literară pusă la dispoziție.

Titlu: CAMERA OBSCURĂ
Autor: Anamaria Ionescu
An apariție : 2015
Editura: TRITONIC
Nr. Pagini: 149
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2238

Alte recenzii de la Anamaria Ionescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Dragoș Filioreanu a fost redactor Booknation.ro și a scris 26 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Dragoș Filioreanu aici.
,,În momente ca acestea, simțeam că lumea îmi aparține. Puteam fi cine voiam eu să fiu, prin cărți. Într-o lume în care oamenii acced spre nimicul absolut, uităm să ne căutăm propriul nostru tot, care poate avea diferite forme. Când citești, zbori. Ești o pasăre migratoare care zboară și călătorește oriunde. Ești liber. Ești un tu mai bun decât ai fost ieri. Ești infinit.”
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments