Recenzie „Carte de identitate” de Sanda Nicola

de | sept. 29, 2018 | Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Carte de identitate este un volum autobiografic al Sandei Nicola în care relatează viaţa ei, atât de puţin cunoscută nouă celor care o urmărim la televizor.

Imaginea perfectă de pe ecran, ascunde în spatele ei, o femeie cu traume din copilărie, cu anxietăţi, o femeie care a luptat să ajungă unde a ajuns, care a trecut prin multe până să-şi găsească liniştea sufletească şi fericirea.

În definitiv, am fost minţită de toţi ai mei din clipa în care m-am născut, măcar eu să fiu întru totul sinceră cu mine. Dorinţa de a mă reconstrui de la zero era infinit mai mare decât frica de ce găunoşenie aş mai putea găsi în subconştientul meu.

Citind pagină cu pagină, am descoperit o personă complexă, care nu s-a lăsat învinsă, care a ştiut să ceară ajutor şi să primească sprijin prin partea celor dragi cât şi din partea personelor specializate: psiholog, preot.

Merg de ani întregi la psiholog, cu rezultate spectaculoase, aş spune azi, sunt familiarizată cu mai multe şcoli de dezvoltare personală, dar până n-am înţeles că mândria este cel mai otrăvitor păcat dintre toate, iar ţinerea de minte a răului e un blestem, nicidecum o performanţă a memoriei, viaţa mea a fost un adevărat haos.

Dacă mi-au ieşit uneori lucruri aparent imposibile e pentru că am mers spre ceilalţi, cu sufletul deschis şi cu încredere. Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. Şi se mai spune că nu-i vedem pe ceilalţi aşa cum sunt, ii vedem aşa cum suntem.

Carte de identitate este o carte din care ai ce învăţa, Sanda Nicola nu este doar un om de televiziune care face bine ceea ce face ci şi o scriitoare care ştie să-ţi atingă sufletul, să te îndrume împărtăşindu-ţi din experienţele sale unele durerose, altele fericite, pentru a-ţi arăta că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat trebuie să-ţi canalizezi întreaga energie pentru a obţine acel ceva.

Sinceritatea absolută nu e posibilă decât acolo unde nu există teama că vei pierde încrederea, respectul sau prietenia celuilalt.

Lectură plăcută !!!

Titlu: CARTE DE IDENTITATE
Autor: Sanda Nicola
An apariție : 2018
Editura: STORIA BOOKS
Nr. Pagini: 200
Limba: Română
Gen Literar: Biografii si memorii
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1420

Alte recenzii de la Sanda Nicola:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments