🔥 CARTEA CARTEA ALINĂRII ARE REDUCERE PE:
Cartea scrisă ca să aline suflete:
Deși Matt Haig este foarte popular printre cititori, până la Cartea alinării nu citisem nimic de la el. Știam deja că această carte se va urca în topul meu de cărți pentru suflet și am avut dreptate. Nu știu cine din lumea asta ar putea să citească această carte și să spună că nu i-a plăcut. Au fost atâtea emoții puse în aceste pagini, iar acest lucru se simte.
Cartea alinării este, ad litteram, o carte a alinării. Sfaturile, poveștile, listele, rețetele și tot ce a scris Matt Haig aici are un rol liniștitor. O astfel de carte ar fi mai bine să fie citită pe parcursul a mai multe zile, pentru ca toate cuvintele autorului să vindece cu grijă sufletele cititorilor.
Cel mai liniștitor gând este că toate sfaturile vin de la un om care a trecut prin încercări care i-au îngenuncheat sufletul. Cu toate acestea, Matt Haig este marele scriitor de astăzi pe care îl iubesc atâția oameni. Iar totul se datorează propriei lupte pe care a dus-o cu el și pe care ne învață acum pe noi cum să o ducem.
Opinia mea despre Cartea alinării:
Cred cu adevărat că Matt Haig dedică această carte vieții și luptei pentru aceasta. Iar asta pentru că viața este cel mai prețios dar pe care îl puteam primi. Scriitorul ne învață că emoțiile și trăirile noastre, fie ele pozitive sau negative, sunt umane. A fi om este o provocare și , totodată, o binecuvântare.
Dacă îți place recenzia cărții CARTEA ALINĂRII, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Matt Haig
Dacă sunteți deprimați, dacă sunteți triști, dacă aveți inima rănită sau dacă pur și simplu sunteți fericiți, vă recomand această carte care se citește foarte repede și care este neprețuită, din punctul meu de vedere!
Deși diferită față de o carte de vindecare, Cartea alinării este o carte care nu ne aduce doar liniște, ci și o mulțime de cunoștințe. Recunosc că a făcut nenumărate poze citatelor și listelor lăsate de Haig între aceste pagini!
Alinarea vine din lucrurile mărunte
Totodată, am învățat că alinarea vine din lucruri mici și poate fi regăsită fie într-o melodie, un film, o persoană sau un obiect. Mi se pare înduioșător faptul că un om poate vorbi despre cele mai grele aspecte ale vieții sale pentru a ajuta alte vieți. De aceea, Matt Haig mi-a devenit tare drag după această carte!
,,Așteaptă. Ești în regulă. Poate simți că trăiești într-un coșmar. Poate că mintea îți joacă feste. Poate crezi că n-o să supraviețuiești. Dar amintește-ți un alt moment când te-ai simțit rău. Și gândește-te la ceva bun care s-a întâmplat atunci, între aceste două momente. Acel lucru bun se poate întâmpla din nou sau nu, dar ceva bun sigur se va întâmpla. Doar așteaptă.”
Recunosc că poate fi de vină și faptul că am citit-o într-un moment în care aveam nevoie e o astfel de lectură. Deci, pot spune că sunt subiectivă, într-o oarecare măsură. Însă cred că și un om fericit ar găsi bucurie citind Cartea alinării și regăsindu-se între sfaturi și paragrafe.
Vă recomand să citiți această carte fie dintr-odată, cum am făcut-o eu, fie să citiți zi de zi din ea. Cartea alinării ar trebui citită în orice fel posibil, atâta timp cât aceasta aduce, într-adevăr, alinare.
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA CARTEA ALINĂRII CU REDUCERE DE PE:

Intotdeauna mi-au placut cartile. Nu m-am familiarizat cu cartile virtuale. Si aceasta carte o sa o citesc „pe hartie”. 🙂
Multumesc pentru prezentarea incurajatoare!
Este, într-adevăr, o carte care merită citită. Mulțumesc și eu pentru încredere! 🙏