Recenzie „O viață imposibilă” de Matt Haig

de | sept. 23, 2024 | Recenzii cărți

Îmi era atât de dor de Matt Haig, unul dintre autorii mei de suflet. Nu știu exact cum să vă explic, dar am impresia că acesta scrie exact pentru sufletul meu și parcă știe mere de ce anume am nevoie de la el. Haig este o persoană încercată de viață, care s-a luptat mult timp cu depresia și fiind expus mereu unui mediu ostil, știe cum trebuie să pună problema și cum poate ajuta oamenii care îi cer asta, fie și prin cărțile lui. Deși nu a devansat cartea mea preferată de la el, „Cum să oprești timpul”, „O viață imposibilă” readuce elementul fantasy în atenția noastră și ne încântă cu elemente magice care se întrepătrund cu cele reale.

Când Grace Winters, o profesoară de matematică ieșită la pensie, primește moștenire o casă dărăpănată pe o insulă mediteraneeană de la o prietenă cu care n-a mai ținut legătura, curiozitatea pune stăpânire pe ea. Ajunge în Ibiza cu un bilet doar pentru dus, fără întoarcere, fără ghid și fără plan.

Printre dealurile abrupte și plajele aurii ale insulei, Grace caută răspunsuri despre viața și moartea prietenei sale. Ce descoperă este mai straniu decât și-ar fi imaginat. Dar, ca să se lase cuprinsă de acest adevăr imposibil, Grace trebuie mai întâi să se împace cu trecutul ei.

Plină de minuni și aventuri, aceasta este o poveste despre speranță, un nou început și puterea de a-ți schimba viața.

Ibiza devine locul în care Grace dorește să se retragă după o viață în care a fost profesoară de matematică. Viața nu a ajutat-o mereu și din cauza aceasta, a îmbătrânit tristă și singură, realizând mai ales în acest moment cât de mult dorește companie și de ce nu, o aventură. Se spune că niciodată nu este prea târziu și Grace este o lecție clară a acestui lucru. Pleacă în Ibiza și își începe aventura, pe care o împărtășește cu noi toți.

Totul începe de la un numitor comun și anume depresia – singurătatea și ideea că nu a realizat multe în viață o determină pe Grace să își caute un scop în altă parte. Acest tumult pe care îl simte, o face să își dorească o schimbare radicală, însă drumul este lung. Ajunsă în Ibiza, realizează că aerul mediteranean îi priește, doar că nu este suficient. Povestea abundă în mesaje care doresc să trateze o inimă frântă, o inimă obosită, care își caută alinarea în lucrurile simple. Se realizează o conexiune directă cu natura și se pune mult accent pe puterile de vindecare pe care conectarea cu natura ți-o poate aduce. Este un gen aproape liric aș spune, melodios, care îți spune constant să nu renunți și să te agăți de tot ce găsești frumos.

Deși cartea începe într-o notă de total pesimism, arată în cele din urmă ceea ce poți obține dacă lupți pentru fericirea ta și pentru șansa ta, indiferent de momentul în viață în care te afli. Mie mi-a plăcut mult și m-am bucurat de fiecare minut din poveste, pentru că am regăsit latura aceea a lui Matt care ne încurajează să mergem înainte cu fruntea sus și să ne căutăm fericirea.

Uneori trebuie să ne simțim în capcană pentru a putea găsi o cale de ieșire. Nu ne întâlnim pe noi înșine în lumină și aer. Nu înțelegem radioul când se aude cântecul. Uneori este nevoie să spargem lucrurile, pentru a vedea cum sunt făcute.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Nemira

Titlu: O Viață Imposibilă
Autor: Matt Haig
An apariție : 2024
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 380
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 4362

Alte recenzii de la Matt Haig :

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Insula femeilor mării” de Lisa See
Recenzie “Insula femeilor mării” de Lisa See

Acesta a fost momentul în care aș fi putut spune ceva care să schimbe cursul lucrurilor, dar eram prea tânără și încă nu înțelegeam prea multe. Oh, înțelegeam viața și moartea dar nu înțelegeam cu adevărat tot ceea ce se poate întâmpla între prima și ultima răsuflare....

Recenzie ”Rebel” de Rebecca Yarros
Recenzie ”Rebel” de Rebecca Yarros

O ultimă poveste despre Renegați În Rebel, Rebecca Yarros continuă seria The Renegades cu o poveste intensă despre riscuri, pasiune și curajul de a te regăsi. Cartea se concentrează pe Penna (cunoscută și ca Rebel), singura fată din grupul de sportivi extremi, care...

Recenzie: ”Domnul Haralambie” de Florin Grigoroșoaia
Recenzie: ”Domnul Haralambie” de Florin Grigoroșoaia

Domnul Haralambie de Florin Grigoroșoaia este cel mai frumos mod prin care descopăr un nou autor român contemporan – ce mă surprinde prin povestea pe care a dăruit-o lumii cititoare. E povestea perfectă pentru toamnă - nu este atmosfera liniștită a anotimpului în...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 7 ani, 9 luni, 21 zile și a scris până acum 604 articole. Se află pe poziția 2 din 16 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments