Cartea fericirii de Nina Berberova este o poveste despre iluzia fericrii, despre puritatea prieteniei pe care, trecută prin proba sincerității. ajungi să o crezi fericire. Dar nu este fericrie, ci doar o modalitate de a trăi în doi singurătatea printre personaje care încă mai cred în aristocratismul spovedaniei ce nu eliberează niciodată întregul noian al simțămintelor.
Vera, personajul principal, pare a fi capabilă să găsească fericirea pretutindeni, În serile inocente petrecute în copilărie alături de Sam Adler, un violonist evreu bolnăvicios, care mai târziu se va sinucide într-o cameră de hotel din Paris, în căsătoria cu un bărbat mai în vârstă, bolnav de pleurită, care moare lăsând-o singură taman în mijlocul vieții, în gesturile de tandrețe ale mamei sale. Și totuși nu este fericire, acel sentiment care îți umple instantaneu coridoarele lăuntrice cu diafana lumină a împlinirii.
Vera se află într-o permanentă căutarea fericirii, mai mereu culegând zgrunțurose firimituri din poveștile celorlalți, ajungând la un momentdat să creadă că fericirea este plăcerea de a dăruii celorlalți totul fără a cere nimic în schimb, azvârlindu-se astfel într-o pseudoexistență a scurgerii propriei existențe în alte existențe, într-un tangaj învolburat al continuei remodelări.
Fericirea Verei vine la jumătatea vieții biologice, când abia atunci îndrăznește să descopere adevărata tinerețe a sufeltului, înamorată fiind de Karelov.
În opinia mea, Cartea fericirii de Nina Berberova, este o carte necesară pentru cei care vor să evite confuzia dintre prietenie și iubire, dintre ” ce ar fi fost dacă” și ” ce bine că este”. Povestea scoate în evidență ușurința cu care îmbrăcăm mantia iluziilor doar din teama de a nu șifona conformismul regurilor mult prea sterotipizate. Este o recreionare a hotarului dintre resemnare și îndrăzneală.
O carte care mi-a plăcut fără a îndrazni să o consider bulversantă, ci mai degrabă una care a reușit să iasă din corsetul poveștilor obișnuite de fericire în nefericire. Este narată în stilul rusesc al descriptivismului lăuntric, unde foșnetul unei frunze naște o baladă și un fior plămădește o dramă acaparatoare. O carte care te pierde și te regăsește pe străzile mai puțin umblate ale unor vieți trăite între lumini și umbre ce cioburi pe care generozitatea noastră le numesc pocale de ambrozie și nectar.
Citiți-o, pentru că merită!
Alte recenzii de la Nina Berberova:
