În mod evident tot ceea ce iese din condeiul scriitoarei Nina Berberova se transformă într-o inestimabilă capodoperă, asta datorită, în primul rând, onestității implicării în actul literar, acolo unde încrustă simțiri cutremurătoare cu sineala sufletului cuprins de un pârjolitor angajament în etalarea realității și a veritabilelor feluri de a fi ale omului, cu calități și defecte, urcări și coborâri șerpuitoare care își unduiesc conjugările într-un ritm aparent amețitor, pe care, din cauze inexplicabile, homo sapiens-ul le complică inutil.
În ” Doamnele din Sankt Petersburg”, într-o nuvelă oarecum parcimonioasă în cuvinte, dar de o mare și devastatoare putere a expresivități, Nina Berberova îmbină senzorialul cu istoricismul, arhitectura simțirii și a gesturilor cu vuietul întâmplărilor dictate mai mereu de cei puternici și intangibili.
Nuvela se desfășoară pe două planuri. În primul subiectul se desfășoară în mare parte în jurul unei vizite la țară a unei mame împreună cu fiica sa. În cel de a l doilea fiica, ajunsă între timp și ea mamă, vizitează aceleași locuri împreună cu fiica sa.
Nimic important până acum, nu-i așa? Însă Nina Berberova etalează istoria complet diferită dintre cele două vizite, evidențiind o dureroasă schimbare de mentalitate dintre cele două părți ale nuvelei, ca și cum în tot acest interval istoria sau o mână nevăzută, dar totuși aprig simțită, a schimbat oamenii din trecut cu alții complet diferiți.
Scoțând în evidență dualismul firii umane sub tropăitul de nestăvilit al istoriei, Berberova pune în balanță ”cameleonismul” anumitor filosofii existențialiste, reguli și credințe care , într- o oarecare măsură îmi amintește de eminescienele cuvinte ” ce e val ca valul trece”, ca și cum undeva în străfundul fiecărui individ zace o altă parte a felului de a fi, care așteaptă momentul prielnic pentru a putea mușca mișelește din caldarâmul existenței fără a oferi explicații sau exonerări voluntare sau involuntare.
O carte extraordinară!
Lectură plăcută!





