Cartea lui Albert de Mihaela Manàsia este încă o dovadă că ne pasă, o dovadă că încă ne mai gândim la cei din jur, că mai există oameni buni, oameni care se gândesc la semeni, care vor să ajute, care întind o mână de ajutor și altora. E clar că încă nu a dispărut umanul, omenescul, firescul, normalitatea, bunătatea, speranța și încrederea că se poate – îmbunătăți, ameliora sau schimba. Cartea lui Albert poate fi cartea oricui, poate fi de ajutor pentru oricine vrea să cunoască universul unor persoane altfel, speciale sau defavorizate. Deși nu au nicio vină pentru cum sunt – și nici cum sunt priviți sau catalogați de oameni sau întreaga societate.
Coperta îmi dă voie să mă gândesc la evoluție, schimbare, creștere și maturizare umană: copilul e copacul care va rezista doar dacă are rădăcina sănătoasă, dacă va fi ajutat să crească și să se dezvolte, să devină puternic. Și chiar dacă se va îndoi vreodată, trebuie să-și poată reveni întotdeauna, indiferent de intemperiile care-l vor ”lovi” de-a lungul vieții. Copilul, ”copacul verde”, va rămâne singur mai devreme sau mai târziu, în așteptare continuă. Dar cu răbdare și ghidat de razele speranței, ușa spre viitor se va deschide. Și va merge mai departe, va păși pe calea lui. Startul este esențial, el face diferența
Personajele sunt multe la număr, dar fiecare dintre ele lasă în urmă povești pline de curaj, situații în care părea că nimic nu putea decide altceva. Fiecare are de dăruit emoție, toate vorbesc despre situații mai puțin favorabile, despre adulți care nu înțeleg mare lucru despre copiii pe care au obligația să-i educe, să-i învețe și să-i pregătească pentru viață – motiv pentru care aleg singurătatea sau tăcerea sau adevărul departe de oamenii superficiali.
Dacă n-ai avea ce să înveți din Cartea lui Albert – deși nu cred asta – la finalul lecturii, sigur, sigur rămâi cu gândul la ea, îți adresezi întrebări, ai nevoie de momente lungi de introspecție. Ce-am citit eu? Sunt povestiri scurte – născute din nevoia de a atrage atenția asupra sistemului de educație românesc. Acum, mai mult decât atunci când eram eu în școală, imediat ce faci parte din comunitate, aceasta se divizează în grupulețe care vor evidenția: aspectul fizic, poziție socială, cine-i cel mai vocal sau cine-i șeful? Da, evidențierea și diferențierea se face încă de la început – de către alți copii și de către adulți. De ce? Pentru că nu toți din clasă sunt la fel. Unii sunt dezinvolți, alții sunt mai emotivi, poate chiar sunt și colegi speciali – aceștia sunt, de cele mai multe ori, marginalizați. Și așa se încurajează atacul, abuzurile emoționale, etichetarea. Atitudinea și faptele vorbesc de la sine – și dau direcția viitoare pentru ambele tabere. Care va avea mai mult de suferit? Numai timpul și eforturile – celor afectați și ale persoanelor indirect afectate, vor oferi răspunsurile. Dar numai ”luptătorii” știu prin ce trec. Adaptarea e grea, dar și mai grea e vindecarea emoțiilor născute – cu sau fără voie din obiceiul celorlalți de a verbaliza opiniile despre cei care par a fi altfel decât noi – asta ne dă dreptul de a ne crede mai buni?!
Cartea lui Albert este o carte – poem – asta scrie și pe copertă. Aș spune că această carte este cea care îmbină probleme reale cu ficțiunea, iar rezultatul este un tărâm emoționant, un univers în care trecutul deține secrete și povești greu de imaginat. Realitatea e mult mai dureroasă, am trăit-o pe propria piele, iar neputința pe care o simt și acum este de nedescris. Cu ce greșește Albert?
Pentru psihiatri, Albert e cel care îl îngrijorează, iar el nu a simțit iubirea celor din jur. Cum face Mariama față situațiilor dificile? Nu spune nimeni că e ușor, dar știu clar că ”special” se traduce doar cu nevoia de iubire, nu tăiatul aripilor, nevoia de atenție, nu oprirea și marginalizarea, încurajarea și evidențierea reușitelor, nu critică neîncetată. Tot ce a experimentat, tot ce-a învățat îl va ajuta, l-a pregătit pentru fiecare nouă provocare pe care o va întâlni. Un special va face față cu brio în fiecare situație. Dificil? Nu se va da înapoi din a arăta cine este.
Îmbinarea prozei scurte cu versurile nu face altceva decât să accentueze emoțiile și nevoia trecutului să revină prin intermediul amintirilor – Doina bunicilor mi-a accelerat dorul de ei, lipsa lor fizică – care va durea neîncetat.
Cartea lui Albert e un ghid de supraviețuire la schimbare, este pentru adulții care se simt precum în labirint, care nu pot scăpa de realitatea apăsătoare – prinși între suflet și minte, cum să iasă la liman? Cu speranță, cu pași mici, cu încredere, răbdare, iubire. Fără să renunți.
Alte recenzii de la Mihaela Manàsia:
