Dacă pe bunica Maricica Petru și-o amintea dusă pe gânduri, cu colțurile gurii amărâte de vreme, în timp ce amesteca în ceaunul cu mămăliga, plivea căpșunile sau ardeii, pe Aurelia pur și simplu nu și-o putea închipui compunând o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce făcea și o urmărea, încercând să surprindă o sclipire de reflexivitate, de îndoială în târșâitul egal a galoșilor; în casă, Petru se așeza pe scăunelul de lângă sobă, se uita o vreme la televizorul cocoțat în colțul bufetului, de unde putea fi urmărit de toată lumea, peste capul celor care stăteau la masă și chiar peste capul celor care treceau prin încăpere, și, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungită pe spate și se bătea cu telecomanda, ușor, pe burtă, văzând în ea strămoșul comun al omului și al morunului, două sute de milioane de ani în urmă.
Cât de aproape sunt ploile reci este o carte care pe mine m-a făcut curioasă la început și care m-a făcut să o aleg ca primă lectură din teancul meu de cărți pentru această lună, poate și datorită coperții, chiar dacă știm cu toții vechiul proverb și știm că nu trebuie să judecăm o carte după copertă. Ei bine, de data asta am făcut-o.
Într-o manieră care mie mi-a amintit de vechile cărți din liceu, cartea lui Bogdan Coșa este o poveste despre viața oamenilor de la țară, despre traiul lor, despre condițiile și felul în care au evoluat ei, sau, mai bine spus, despre felul în care această categorie umană s-a degradat pe parcurs.
Fără o acțiune anume și fără o poveste în spatele acestui titlu misterios, această carte prezintă o imagine a unei lumi pe care cred că toți am recunoaște-o fără ezitare, o lume săracă în care oamenii sunt mai mult definițiile unor defecte și unor trăsături umane negative.
Scenele din familia prezentată sunt scene tipice care au loc în orice familie de la țară, unde soacra este cea care îi manipulează indirect pe copii și nepoți, unde bărbații beau și sunt infideli, unde cei mici ajung să fie niște copii în miniatură a părinților lor, lăsându-se de școală mai devreme sau mai târziu, sau pur și simplu părăsind țara pentru un loc mai bun, fără a privi în urmă.
Lipsa culturii, bătăile și actele de gelozie sunt doar câteva dintre aspectele care ne duc directul cu gândul către o categorie socială și, cu toate că aceasta este o prezentare a lumii de dinainte de anii 2000, în zilele noastre sunt încă multe familii care urmează acest tipar vechi și trist.
Bogdan Coșa a scris foarte bine această carte și a portretizat perfect fiecare defect, fiecare viciu, fiecare latură a acestor oameni care pe mine m-au dus cu gândul la snobism. Cu toate astea, pentru mine tocmai asta a fost problema, pentru că nu mi-aș fi dorit să întâlnesc o astfel de lume și în cărți, însă înțeleg că mulți oameni și-au trăit copilăria într-un astfel de mediu.
De obicei, îmi este foarte greu să dau un punctaj unei astfel de cărți, pentru că acesta nu reprezintă decât faptul că pentru mine cartea respectivă a fost sau nu pe placul meu, iar acest gen de carte care m-a dus cu gândul la lecturile din școli, nu a fost tocmai ceea ce mi-aș fi dorit.
Personajul lui Petru mi-a plăcut destul de mult și a fost cel pe care am putut să îl privesc cu o oarecare speranță și anume că mai există și o altfel de minte printre cea a personajelor precum Aurelia sau Nuțu. Destinul lui mi s-a părut unul mult mai corect decât al celorlalte personaje.
Cât de aproape sunt ploile reci este o carte foarte tristă, din punctul meu de vedere, o carte care reprezintă o oglindă în fața realității, o realitate plină de amărăciune și de probleme, de greutăți și de întâmplări care mă duc cu gândul la un alt proverb vechi: la omul sărac, nici boii nu trag. Așa am gândit pe tot parcursul lecturii și vreau să înțelegeți că acest scriitor român a făcut o treabă minunată în a reuși să transmită toate aceste sentimente într-o carte așa de scurtă și de simplă, iar acest lucru se datorează unei singure explicații pe care am regăsit-o chiar printre paginile acestui roman.
Există întotdeauna ceva fascinant în anii de dinaintea nașterii noastre.
Dacă ați trăit înainte de anii 2000 sau dacă sunteți curioși de viața pe care au dus-o bunicii și părinții noștri, această carte este adevărul dulce-amar despre acei ani, este lectura perfectă pentru a ne aduce aminte de ceea ce a fost cândva!
Alte recenzii de la Bogdan Coșa:
