Recenzie Cazul Magheru de Mihail Drumeş

de | iun. 3, 2015 | Literatura Română, Mister, Recenzii cărți

120Pe Mihail Drumeş l-am îndrăgit pe loc, mai ales după ce am citit cele trei binecunoscute romane de dragoste: „Elevul Dima dintr-a şaptea”, „Invitaţie la vals” şi „Scrisoare de dragoste”.

Dacă trenul a fost un motiv literar destul de important pentru protagoniştii de sex masculin ale acestor cărţi, având o legătură directă cu tema dragostei, imaginaţi-vă de această dată un alt tânăr pentru care trenul va ajunge însă un haos nebunesc atât pentru suflet, cât şi pentru minte.

Mihail Drumeş, unul dintre cei mai cunoscuţi romancieri din perioada interbelică, scrie un roman diferit faţă de cele trei menționate anterior. „Cazul Magheru”, cunoscut înainte sub numele de „Sf. Părere”, are o poveste care vă va face să vă simţiți de parcă am ați fi prinşi într-un labirint. Imaginaţi-vă că sunteţi un doctor bun, un doctor cu cele mai nobile sentimente pentru oameni şi că la un moment dat călătoriţi cu trenul.

Aflaţi din întâmplare despre o sumă spectaculoasă de bani pe care colegul dumneavoastră de drum o deţine. Vă gândiţi involuntar că acei bani ar fi numai potriviţi pentru a vă finaliza studiile în India. Mai departe? Un accident, vise mai mult decât vagi, o crimă şi surpriză-banii sunt la dumneavoastră în buzunar. Ce-aţi crede despre dumneavoastră în tot haosul care a avut loc şi care continuă?

„Un criminal distruge două vieţi: una a victimei, cealaltă a sa, proprie.”

Vă invit să vă lăsaţi purtaţi printre altfel de pagini scrise de Mihail Drumeş decât cele cu care sunteţi obişnuiţi deja. Romanul este o poveste a subconştientul uman care ne poate face să ducem cele mai nebuneşti lupte interioare şi despre viaţa care poate avea  răsturnări de situaţie. Așa că…ar fi păcat să nu descoperiţi povestea lui Ilarie Magheru! Spor la citit!

Titlu: CAZUL MAGHERU
Autor: Mihail Drumeş
An apariție : 2012
Editura: ART
Nr. Pagini: 345
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5384

Alte recenzii de la Mihail Drumeş:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Cristina Slusariuc a fost redactor Booknation.ro și a scris 24 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristina Slusariuc aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
cornelia

Si mie imi place foarte mult Mihail Drumes.Am citit cele trei romane mentionate mai sus,dar pe acesta inca nu.Multumesc de recenzie,deja l-am notat pe lista mea de lecturi pentru aceasta vara.