Recenzie „Cele patru vânturi” de Kristin Hannah

by | May 8, 2021 | Beletristică, Ficțiune, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

🔥 CARTEA CELE PATRU VÂNTURI ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► LIB. DELFIN

La începutul anului, Kristin Hannah și-a lansat cel mai nou roman, Cele patru vânturi. Este una dintre autoarele mele preferate și niciodată nu am dat greș atunci când am citit o lucrare semnată de ea. Indiferent de subiectul pe care îl abordează, reușește să te introducă în lumea cărții. Te face să empatizezi cu personajele și să simți că te afli și tu printre ele.

Ultimul ei roman, Cele patru vânturi, are ca teme de bază familia și iubirea, dar și viața într-un context istoric extrem de dificil pentru SUA, Marea Recesiune din anii ’30. Romanul începe cu anul 1921, cu câțiva ani înainte de această criză care a schimbat soarta americanilor.

Elsa este o tânără de douăzeci și cinci de ani, deja considerată fată bătrână de către familia ei bogată și respectată în societate. La acea vreme, fetele se căsătoreau de la o vârstă fragedă, lucru pe care l-au făcut și surorile ei. Din păcate, Elsa nu are o familie care să o susțină prea mult. Neîncrezătoare în forțele ei, tânăra se simțea și neatractivă, iar singurul său refugiu era lectura.

Sătulă de viața ei tristă și monotonă, Elsa decide să facă un act de rebeliune. Își face o rochie roșie, exact ca fetele frumoase de oraș, își taie părul și iese de una singură. Destinul i-l scoate în cale pe Rafe Martinelli, un tânăr italian cu care își petrece noaptea. Dar lucruruile se complică la scurt timp după această întâlnire.

Elsa rămâne însărcinată și este renegată de propria ei familie. 

Astfel, tânăra este obligată să se căsătorească cu Rafe și să trăiască alături de el și de familia lui. Doar că viața lui este complet diferită de viața la oraș cu care a fost obișnuită. Elsa trebuie să învețe cum să aibă grijă de o fermă și să fie acceptată de părinții soțului ei. Rafe renunță la planurile sale de a merge la facultate pentru a fi alături de soția și copilu său.

După mulți ani, Elsa se obișnuiește cu noua ei viață, iar socrii ei Tony și Rose, o apreciază și o iubesc ca pe propria fiică. În acest timp, recolta de la fermă a fost bogată, iar familia a avut un trai decent, fără să ducă lipsă de ceva vreodată. Cu doi copii, Loreda și Anthony („Ant”), Elsa consideră că viața ei este una fericită.

Totul se schimbă atunci când seceta lovește statul Texas, iar Rafe dedice să-și abandoneze familia și să plece către un trai mai bun. Furtunile de praf sunt la ordinea zilei, iar de recoltă nici nu poate fi vorba.Rafe nu a fost niciodată fericit cu viața de la fermă. Înainte să apară Elsa, părinții lui aveau alte planuri pentru el: facultatea.

Vremurile grele nu durează la nesfârșit. Iubirea, da.”

Tot ce vrea Rafe este să evadeze din Texas.

Iar Loreda, fiica lui, este la fel de dornică să plece. Seceta și sărăcia și-au pus amprenta asupra familiei Martinelli, iar Rafe cedează psihic. Într-o zi, acesta decide să plece, lăsându-și soția, copiii și părinții să-și trăiască viața pe pământul uscat și crăpat, unde nu mai plouă de luni bune.

„Sărăcia era un lucru care-ți sufoca spiritul. O temniță ce se micșora în jurul tău, tot mai întunecată pe măsură ce zilele treceau, disperate și fără nici o schimbare în bine.”

Din cauza furtunilor de praf, Ant, fiul cel mic al Elsei, se îmbolnăvește și ajunge la spital. La sfatul medicului, Elsa este tot mai hotărâtă să plece în California, lucru pe care îl și face. Își ia copii și câteva lucruri necesare, după care pornește la drum fără să se uite în urmă.

Însă dincolo de Texas nu este deloc lumea la care Elsa s-ar fi așteptat. Locuitorii din California sunt ostili cu migranții, pe care îi privesc de sus. Elsa, Loreda și Ant ajung să trăiască într-un cort, alături de mii de oameni la fel ca ei, dornici să muncească. Dar singura muncă era culesul de bumbac. Totul pare liăsit de speranță, dar Elsa știe că trebuie să fie puternică pentru copiii ei. Cu toate aceste impedimente, eroina noastră își găsește o prietenă, Jean, ridicându-și moralul reciproc.

„Nu frica era cea care conta în viață. Contau alegerile pe care le făceai fiindu-ți frică. Erai curajos mulțumită fricii tale, nu în pofida ei.”

Vor reuși să ducă un trai decent? Vor avea casa lor și viața la care visau? Și, mai ales, se vor mai întoarce vreodată în Texas, adevărata lor casă?

„Ca să supraviețuiești, era nevoie de tărie de caracter, curaj și efort. Era prea ușor să cedezi. Indiferent de cât de frică îi era, Elsa trebuia să-i învețe în fiecare zi pe copiii ei cum să supraviețuiască.”

Povestea Elsei Martinelli este una extrem de emoționantă, așa cum sunt toate scrierile lui Kristin Hannah. Chiar dacă Elsa nu a existat în viața reală, drama ei reprezintă vocea oamenilor care s-au luptat cu seceta din jurul anilor 1930 și au plecat n Vest pentru o viață mai bună.

Elsa ar fi meritat să aibă parte de adevărata fericire, de o viață la care visa încă din copilărie, atunci când citea romane de dragoste. Lipsa afecțiunii din partea părinților, trădarea lui Rafe și condițiile grele și-au pus amprentat asupra ei, însă puterea de a merge mai departe și-a luat-o de la copiii ei.

Romanul Cele patru vânturi este unul pe care merită să-l ai în bibliotecă. Elsa este un personaj puternic încercat de viață, care luptă, mai ales, pentru copiii ei. Descrierile sunt detaliate, iar trăirile personajelor profunde. Este un roman despre familie și iubire, despre cum să cazi, să te ridici și să mergi mai departe.

„Iubirea este ceea ce rămâne după ce toate celelalte lucruri au dispărut.”

Kristin Hannah a reușit, și de această dată, să creioneze o poveste inedită despre niște vremuri tulburi. America a fost greu încercată, la fel și oamenii acelor timpuri. Nu este doar un roman de familie, ci al unei întregi generații.

📚 Ți-a plăcut recenzia cărții CELE PATRU VÂNTURI?

Vezi toată lista de cărți scrise de Kristin Hannah sau...

🔥 CUMPĂRĂ CARTEA CELE PATRU VÂNTURI CU REDUCERE DE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► LIB. DELFIN
Titlu: Cele Patru Vânturi
Autor: Kristin Hannah
An apariție : 2021
Editura: LITERA
Nr. Pagini: 480
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Publicată la 8.05.2021
Nota recenzorului: 10

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”House of Hollow” de Krystal Sutherland

Recenzie ”House of Hollow” de Krystal Sutherland

Am fost convinsă că va fi dragoste la prima vedere, probabil impulsionată de coperta extraordinară și de ratingul fabulos de pe Goodreads, dar ceva nu s-a legat între noi. Poate că totul mi s-ar fi părut mai interesant dacă autoarea alegea să meargă pe fantasy, în loc...

Recenzie “Jumătatea dispărută” de Brit Bennett

Recenzie “Jumătatea dispărută” de Brit Bennett

Jumătatea dispărută, lansată în vara anului 2020, a câștigat primul loc la secțiunea de ficțiune istorică din cadrul Goodreads Choise Awards 2020 și a fost publicată deja și în română de Editura Trei. Este o poveste despre schimbare, despre avantajele și...

Recenzie “Să reîncepem să visăm” de Papa Francisc

Recenzie “Să reîncepem să visăm” de Papa Francisc

"Să reîncepem să visăm" este o carte ce face parte din genul Literatură creștină. Dar ar putea fi la fel de bine încadrată și la genul Literatură motivațională. Este scrisă de Papa Francisc, conducătorul din prezent al Bisericii Catolice de la Vatican, în colaborare...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă este redactor Booknation.ro de 687 zile și a scris până acum 83 articole. Se află pe poziția 7 din 36 de redatori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments