Demult doream să citesc ceva de la Guillaume Musso. El este unul dintre cei mai populari scriitori francezi ai momentului. Și întâmplarea a făcut ca prima mea lectură de la el să fie “Central Park”. Cartea a fost publicată inițial în anul 2014 și este un thriller stufos cu o poveste destul de încâlcită.
Nu pot zice că planul narativ se aseamănă neapărat cu altele, așa cum o pot zice despre alte romane citite recent. Dar totuși, ceva din povestea asta m-a dus cu gândul la cartea de suspans „Elizabeth a dispărut” de la Emma Healey. Poate pentru că am întâlnit același subiect sfâșietor legat de pierderea memoriei și neputința omului în fața acestei afecțiuni.
Romanul “Central Park” de Guillaume Musso este destul de întortocheat și este comprimat pe două planuri
Avem în primă fază ceea ce se întâmplă în prezent. Și pe de altă parte avem istorisirea faptelor ce s-au petrecut în trecut. În urmă cu câțiva ani sau doar cu câteva luni ori zile. De asemenea, și personajele sunt complexe. Complexe în sensul că vei afla lucruri despre ele pe tot parcursul cărții. Și ceea ce poate lasă vederii în primă instanță nu este și ceea ce reprezintă ele de fapt.
În plus, trebuie să recunosc că tot personajele mi s-au părut antipatice. Nu am putut empatiza prea bine cu nici una dintre ele. În special personajul feminin mi s-a părut detestabil. Atât din prisma meseriei de polițist, cât și ca viață personală. Iar drama pe care a trăit-o nu îi justifică din punctul meu de vedere nici acțiunile și nici limbajul sau gândurile pe care le are.
Într-o dimineață de toamnă, doi străini se trezesc încătușați unul de celălalt pe o bancă din Central Park, New York
Ea este Alice, o polițistă franceză. Iar el este Gabriel, un pianist de jazz american. Sau cel puțin așa se prezintă ei unul față de celălalt. Din câte ne este lăsat să înțelegem, cei doi nu se cunosc. Sunt total străini. Dar de asemenea nu își pot aminti ce li s-a întâmplat și rememorează doar evenimentele din seara precedentă.
Unul dintre ei totuși cunoaște mai mult decât poate lăsa vederii. Dar nu trebuie să se dea de gol de față cu celălalt. Tocmai pentru că se află într-un fel de misiune. Aparent, pe lângă faptul că cei doi sunt încătușați unul de altul, le lipsesc telefoanele și portofelele. În schimb, aflăm alte lucruri dubioase despre situația lor.
Alice este pătată de sânge și are la ea un pistol căruia îi lipsește un glonț. Pe mână are scris un număr și în buzunar găsește un carton cu alt număr pe el. Gabriel are hainele în dezordine și pe braț are scrijelit cu un cuțit alt număr. Sau un cod.
Ea își amintește că în seara precedentă a ieșit în oraș cu prietenele ei, pe Champs-Elysees, în Paris
În timp ce el rememorează că seara trecută a cântat la pian într-un club de jazz din Dublin. Întrebări sunt mai multe. Cine i-a adus împreună? De ce sunt legați cei doi? Cum s-a putut ajunge din cele două locații atât de diferite într-un timp atât de scurt în New York? Și mai ales care este scopul a toată tărășenia?
Polițista va începe să-și pună mintea la contribuție pentru a afla ce li s-a întâmplat. Iar bărbatul va încerca să o ajute pe cât poate. Totodată tânjind să lege o oarecare relație cu ea. Finalul este foarte surprinzător. Deși nu vorbesc chiar de ultimele pagini, ci despre ultima parte a romanului “Central Park” de Guillaume Musso.
Vei afla că nimic nu este ceea ce pare și că oamenii de lângă tine pot fi oricine altcineva
Că nu ar trebui să te încrezi ușor în nimeni. Dar și că memoria îți poate juca feste. Și chiar acei oameni pe care ajungi să-i bănuiești de lucruri rele sunt chiar cei care vor să te ajute cu adevărat.
Istoria de viață a franțuzoaicei este dureroasă. Neliniștea ei continuă se datorează atât vieții personale dramatice, cât și unei anchete criminale importante. Anchetă care s-a întrepătruns la un moment dat cu viața privată.
“Central Park” este un thriller bun, complex, cu un limbaj din zilele noastre, ușor de înțeles. Dar cu personaje pe care s-ar putea să nu le placi. Nu știu dacă asta a fost intenția lui Guillaume Musso; să creeze o carte interesantă, în care să nu te implici afectiv. Dar pe mine m-a prins oricum datorită poveștii care sub aparențe este mult mai dramatică decât lasă vederii. Iar subiectul pierderii memoriei este ceva la care fiecare are de cugetat.
Alte recenzii de la Guillaume Musso:
