Recenzie ” Cercurile mistice” de Nicoleta Tudor

de | mart. 30, 2017 | Recenzii cărți

Dacă încă realitatea cotidiană nu a năruit predispoziția dumneavoastră spre onirism, paranormal și plăcerea lecturării unor altfel de povestiri, atunci vă recomand cu mare drag cartea ”Cercurile mistice” moșită cu multă pricepere de condeiul scriitoarei Nicoleta Tudor, sub patronatul editurii Librex Publishing.

Un blestem cauzat de o iubire prohibită se răsfrânge oarecum contondent peste existențele a trei generații prinse într-un haotic joc între real și paranormal, fiecare dorind eliberarea din tentaculele înrobitorului blestem, însă fără ca cineva să aibe curajul de a merge până la capăt.

Într-un astfel de climat, cu ajutorul destinului sau al hazardului (cine poate să știe cu exactitate?!), Maria și Matei, cele două personaje principale ale cărții, se întâlnesc, constatând după anumite tatonări o siamezitate frustrant de perfectă a destinelor, reprezentată de vâltoarea trecutului și originii lor, dar mai ales prin intermediul celor două pandantive identice care reprezintă trei cercuri unite, dovedindu-se ceva mai târziu arme indestructibile în lupta lor.

Stilul narațiunii, simplist și facil, care însă nu răpește absolut nimic din indubitabilul talent scriitoricesc al autoarei, ne duce într-o lume aparte, acolo unde misterul, ocultismul, simbolistica, speranța și șuvoiul de clipe care preschimbă truismul în beatitudine, îngemănează acaparatoarea poveste a rătăcirii și regăsirii, unde iubirea și puritatea lăuntrică se dovedesc utile arme, capabile să strivească orice act de malițiozitate.

Viața este un interminabil șir de încercări, cu nenumărate escaladări și prăbușiri.Uneori pare un buclucaș joc de puzzle, alteori un impasibil zid, însă întotdeauna dorința și puterea de a mrge mai departe sunt ingredientele primordiale ale reușitei. Cam acesta este mesajul transmis de Nicoleta Tudor în ” Cercurile mistice”strângând între coperți o lume în care posibilul și imposibilul se strâng în ghemotoace de trăire pură, mai mereu la intensitate maximă.

Maturizarea celor două personaje principale, Matei și Maria, trece cu bine de furcile caudine ale unor vijelioase peripeții, ajutați de personaje precum Iolanda și Irina, vegheați îndeaproape de sclipitoare personaje precum Elvira, Nela, Iani și bătrânul Răducanu, cu toții deciși să o doboare, odată pentru totdeauna, pe malițioasa Sofia, cea reâncarnată într-un corb.

Corbul este asociat adeseori cu o pasăre prevestitoare a morții și chiar cu scabrosul, știut fiind că aceasta se hrănește adeseori cu hoituri, Astfel, servindu-se de simbolistica corbului, Nicoleta Tudor creionează cu succes malițiozitatea bătrânei Sofia.

Fantasmagoricul și realitatea cotidiană, ambele dozate în cantitatea optimă, a dat naștere acestei cărți pe care, cu toată sinceritatea mea, vă sfătuiesc să o citiți.

Lectură plăcută!

Titlu: CERCURILE MISTICE
Autor: Nicoleta Tudor
An apariție : 2016
Editura: LIBREX PUBLISHING
Nr. Pagini: 312
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2057

Alte recenzii de la Nicoleta Tudor:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Cristian Cărpenaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 490 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Cristian Cărpenaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments