Chiar așa, în final cine râde la urmă? Destinul, timpul, cititorii sau autorul? O pertinentă întrebare, cu un tăiș extrem de dibace, care ascunde o mulțime de sensuri.
Apărută în anul 2015 la editura Tracus Arte, cartea lui Ion Ochinciuc, intitulată ” Cine râde la urmă?”, ne înfățișează istorisirea unor întâmplări cu personaje cunoscute sau mai puțin cunoscute, pe care le asortează cu un stil jovial, presărat cu glume și bancuri, într-o discuție cu alter ego-ul său, intitulat Asmodel.
Autor de romane, piese de teatru și mai nou, ajuns în chenarul octogenarilor, pasionat de memorialistică, Ion Ochinciuc dă dovadă de spirit de observare, echidistanță, care totuși pe alocuri este presărată cu o anumită justificabilă părtinire, mai ales prin prisma trăirilor din acele vremuri tulburi.
Stilul narării este unul voios, care lovește fix la țintă, alunecând uneori spre justificări împănate cu amintiri, gânduri și nostalgii arămite într-un tot estetic de timpul care i-a șlefuit simțurile și cugetul. Astfel că, Ion Ochinciuc, departe de tentația de a-și trece foștii delatori sau retractori prin furcile caudine ale unui tardiv oprobiu, se mulțumește cu relatarea propriu-zisă a unor oameni și întâmplări, peste care presară mici escapade filosofico-cugetătoare, făcând astfel din penel un soi de zbor al unor aripi care nu vor cunoaște vreodată nemărginirea.
Poate că întâmplările, petrecute prin anii 60-80, nu vor atrage tânăra generație, avidă de nou, decât într-o mică măsură, însă sunt sigur că cei care adoră parfumul unei altfel de istorii, cu picanterii și personaje insolite, vor adora această carte, pentru curajul sincerității stilului, pentru plăcerea extrovertirii pe care autorul ne-o dăruie, fără însă să exagereze în vreun fel.
Cartea nu este prelungirea unor polițe care trebuiau plătite, nici vreo modalitate de trimitere în judecată a unor personaje, personalități, ori de stigmatizare a unor anumite nedorite evenimente, ea este doar trăire și simțire într-un ritm propriu și inconfundabil.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Ion Ochinciuc:
