Povestea Hannei Schmitz și a lui Michael Berg ar fi o fascinantă poveste de iubire între o femeie de 37 de ani și un adolescent, dacă ar fi doar atât. Începută la finele anilor ’50 și încheiată peste mai bine de douăzeci de ani, povestea din „Cititorul” curge pe meandrele unei iubiri neîmplinite și ale unei vini nerecunoscute.
Căci Hanna nu e nevinovată. Legea o consideră o mare vinovată și o condamnă la închisoare pe viață, pentru complicitate la uciderea a trei sute de evreice. E cumplit cum s-a ajuns la acest verdict la care fostul iubit, acum student la drept, asistă neputincios în sala de judecată. Practic, Hanna se autocondamnă, deoarece secretul ei e mai puternic ca ea.
Procesul
Pe baza mărturiilor din carte – și nu numai – s-a deschis în 1966, în Germania, un proces. Pe banca acuzatelor s-a aflat și Hanna Schmitz, o nemțoaică născută la Sibiu, plecată la 17 ani la Berlin. Procesul s-a vrut și un exemplu pentru noile generații, de pedepsire a vinei germane de război. Însă vina este ceva relativ, care nu poate fi condamnat în bloc, ci doar pe probe și după lege. Legea care se aplică e cea a prezentului, nu a trecutului în care s-a produs fapta. E oare firesc să fie așa?
Întrebarea o pune profesorul de drept al lui Michael Berg. Întrebarea și-o pune și autorul Bernhard Schlink, într-o convulsie mentală de a disocia răul de bine, în contextul istoriei și al valurilor ei politice. Însă răul rămâne rău, când au murit oameni. Răul rămâne rău, dacă nu ai întreprins nimic pentru a-l împiedica.
Hanna Schmitz se află, împreună cu alte câteva supraveghetoare din lagărul de exterminare, pe banca acuzaților. Colegele ei se apără, se eschivează, dând întreaga vină pe ea. Ea, Hanna, ar fi scris raportul către SS în urma incendiului din biserică. Ea ar fi decis ca porțile bisericii să rămână închise, ca deținutele să nu poată fugi. Reacția Hannei e debusolantă: „Dacă deschideam porțile, se năștea haos. Iar noi, supraveghetoarele, trebuia să asigurăm ordinea“, spune ea la proces. „Dacă erați în locul meu, ce ați fi făcut?“ îl întreabă ea disperată, pe judecător. Acesta lasă capul în jos, fără să dea un răspuns.
Analfabetismul
Cartea lui Bernhard Schlink, apărută în 1995 la Diogenes Verlag din Zürich sub titlul Der Vorleser, a fost fenomenul literar al sfârșitului de mileniu trecut. Cititorul a fost tradusă în peste 35 de limbi și este subiectul unei extraordinare ecranizări din 2008, în care actrița principală, Kate Winslet, a luat Oscarul. Cartea a fost tradusă și în limba română, apărând la editura Polirom în 2002, 2009, 2011, 2018. E o carte mică, subțire, de puțin peste două sute de pagini. E o carte mare, impresionantă, plină de sens.
Când totul despre războiul al doilea mondial și atrocitățile lui părea să se fi spus, iată că autorul german aduce o nouă perspectivă. O perspectivă în care analfabetismul unei femei provenite din România o duce la pași greșiți și, în final, la pierzanie. Iar „lipsa de carte” nu e ceva care ține doar de trecut. În 2011, România se afla în topul analfabetismului european. În anul 2015, potrivit testărilor PISA ale OCDE, 42% dintre români erau analfabeți funcționali.
Dani Rockhoff
Alte recenzii de la Bernhard Schlink:
