Clubul Mefisto mi-a adus aminte de ce m-am îndrăgostit de publicațiile Editurii Rao. De fiecare dată când am citit un roman thriller polițist publicat de această editură m-am trezit într-o adevărată scenă a unei crime detaliat pusă la punct. Povestea a avut întotdeauna un fir narativ cursiv, atent detaliat. Fiecare victimă mi-a făcut și un tur al laboratorului de autopsii, fiecare cadavru făcându-mi automat și un scurt rezumat de anatomie.
Citind Clubul Mefisto, al șaselea roman din seria Jane Rizzoli & Maura Isles (o serie a căror romane pot fi citite și separat) scris de Tess Gerritsen, gândul mi-a fugit la Vulturul însângerat al lui Craig Russell și la geniul asasin din Jocul orelor al lui David Baldacci, care sunt niște thrillere excepționale în opinia mea. Fiecare roman are același stil de a-ți oferi amănunte ce-ți proiectează imaginile de la fața crimelor direct pe retină, de parcă tu însuți ai asista la crimă. Iar detaliile ce retușează și completează fiecare poveste sunt ceea ce fac un cititor fericit pentru ceea ce este: un iubitor de lectură.
Tess Gerritsen scrie cu o precizie de chirurg. Nici un element nu este lăsat pe dinafară, nici un amănunt nu este lipsit de importanță sau uitat. Clubul Mefisto îl pune pe cititor în ipostaza de a asista la înmormântarea lui Montague Saul și de a-l urmări pe fiul acestuia de cincisprezece ani care, în ciuda tragicului eveniment, asistă impasibil cum și celălalt părinte îl părăsește. Unchiul său, Peter, și soția acestuia, Amy, sunt pregătiți să-i devină tutore. Pentru un cititor, acest lucru i s-ar părea mai mult decât normal dacă nu ar fi cuvintele naratorului să-l pună în gardă:
Părea fericită, ba chiar era amețită de fericire, ca o mamă care are încă un copil.
Amy Saul nu avea habar ce anume vor duce acasă.
Încă din primul capitol intuiția cititorului îi transmite să fie în alertă. Iar pe parcurs simțurile acestuia vor fi tot mai mult roase de curiozitate atât în privința lui Jane Rizzoli și a coșmarurilor acesteia legate de un alt caz din trecut, dar și în privința legistului Maura Isles. Fiecare personaj luptându-se cu proprii lui demoni.
Trebuie să devii monstru ca să-i cunoști pe monștri.
Cine este persoana ce a devenit monstru pentru a cunoaște monștri, și oare a meritat tot sacrificiul și pierderea sinelui?
-Spui că ai privit răul în ochi, a reluat ea, întorcându-se către gazda ei.
-Amândoi am făcut-o.
-Atunci ar trebui să știi deja că apelează la haine de împrumut, a spus ea.
Deși atenția planului narativ este fixată pe timpul prezent unde prim planul îl ocupă echipa de polițiști ai lui Jane Rizzoli ce anchetează o moarte brutală în spatele căreia ar sta un cult satanist, din când când apar flash-uri din trecut. Astfel cititorul mai aruncă câte o ocheadă prin gaura cheii spre trecut, căutând semnele ce au putut duce la evenimentele din prezent.
Printre flash-uri își face apariția și Lily Saul care este într-o continuă fugă. De cine fuge, de ce se ascunde, asta nu putem desluși, însă ne aducem aminte de un gând de-al orfanului ei verișor ce ne zgândărise curiozitatea la începutul romanul:
Va trebui să nu o scap din ochi, și-a zis el, pentru că ea e deja cu ochii pe mine.
Ce legătura o fi existat între acel gând pasager cu fuga și teama acerbă din prezent al lui Lily? Ce o înspăimântă atât de tare pentru a putea explica fuga ei continuă?
În Clubul Mefisto, Tess Gerritsen ne introduce și în simbolistica satanistă prezentându-ne câteva simboluri și teorii legate de acest cult. Avem astfel nu numai o poveste cu criminali în serie și polițiști ce urmăresc piste, ci și o incursiune în mistic și în cultele a căror ramificație duc până în vremea faraonilor din Egipt, poposind chiar și în mesajele biblice.
Istorie, mistic, suspans, crimă și o întreagă investigație polițistă, asta este ceea ce ni se desfășoară în fața ochilor în Clubul Mefisto. Tess Gerritsen ne creionează o poveste care nu numai că nu ne va lăsa să o închidem până nu ajungem la sfârșit ci ne face să ne îndreptăm atenția și asupra celorlalte romane din seria Jane Rizzoli & Maura Isles traduse până acum în limba română, precum: Chirurgul, Ucenicul, Păcătoasa, Dublura și Dispariția.
Legat de Clubul Mefisto, un lucru este clar: oricât ne vom străduim să aflăm identitatea asasinului de unii singuri niciodată nu ne vom afla aproape de adevăr. Vom orbecăi prin întuneric și ne vom împiedica în propriile teorii. Teorii pe care tot noi ni le vom demonta. Tess Gerritesen nu scrie un roman pe care să-l ghicești din primele pagini. Îți va da indicii și posibili suspecți pentru a te lăsa să te crezi învingător dar… of, că dulce-ți va fi înfrângerea!!!
…răul are chip uman, unul chiar atrăgător. Ai putea trece pe lângă acel om, ai putea să-l vezi zâmbindu-ți, dar ți-ar fi imposibil să-ți imaginezi ce gândește despre tine. Poți examina un chip cât de mult vrei, dar niciodată nu vei ști precis ce se află dincolo de mască.
Alte recenzii de la Tess Gerritsen:
