Patru povești de viață. Patru destine. Patru lecții impresionante de la regele nuvelelor
Eric Emmanuel Schmitt este, fără îndoială, maestrul nuvelelor. Însă Concert în memoria unui înger, distinsă cu Premiul Goncourt, nu e doar o simplă culegere de povestiri, ci o serie de vieți care se ating, se rănesc și se vindecă. Totul într-o carte demnă de premiul pe care l-a câștigat. Această carte este despre transformare, vinovăție, iertare și fragilitatea sufletului. Este un concert tăcut al trăirilor, o partitură de destine care se ciocnesc. Fiecare dintre cele patru povești este intensă și profundă, plină de sens și de suferință. Niciuna nu e ușor de digerat: toate vorbesc despre oameni frânți, despre greșeli și consecințe.
Criminala: Într-un sat mic din Franța, o bătrână femeie, cunoscută de toți drept criminala satului, decide în sfârșit să-și spună adevărul. O viață întreagă s-a ascuns în spatele tăcerii, dar acum e pregătită să mărturisească tot.
Întoarcerea: În mijlocul oceanului, un marinar, tată a patru fete, primește o scrisoare care îl sfâșie: una dintre fiicele lui a murit. Dar care fetiță? Întreaga lui ființă se frământă în așteptarea răspunsului. Cum poți suporta o asemenea așteptare, un asemenea gând?
Concert în memoria unui înger: Doi prieteni, muzicieni talentați, sunt despărțiți de o trădare fatală. O crimă le rupe destinele și îi urmărește ani la rând. Unul își găsește izbăvirea, celălalt se prăbușește în întuneric. Ce se va alege oare de ei?
O iubire ca la Elysee: Ultima nuvelă încheie cartea spectaculos. Prima doamnă a Franței nu-și mai suportă soțul. Ceea ce părea o căsnicie perfectă a devenit o închisoare. Îi aruncă adevărul în față: nu îl mai iubește. Iar el, președintele, se întreabă de ce îl doare atât de tare despărțirea iminentă care pândește din umbră, dacă nici el nu mai simte nimic.
Toți acești oameni au ceva în comun: un moment de decizie. O alegere între egoism și iubire, între vină și eliberare. Dar cum poți alege atunci când inima ți-e sfâșiată?
Opinia mea despre cartea lui Schmitt
Știam de la început că o să iubesc această carte. Știam că Eric Emmanuel Schmitt avea să-mi ajungă din nou la suflet. Dar nu știam că mă va face să plâng atât. Fiecare poveste m-a atins altfel, iar pe măsură ce înaintam, emoțiile deveneau mai intense, mai sincere, mai apăsătoare. Criminala m-a captivat prin misterul ei. Deși e cea mai simplă dintre toate, te obligă să privești adânc în sufletul uman și să te întrebi cât adevăr putem ascunde în tăcere.
Întoarcerea m-a impresionat profund. Este o poveste despre pierdere și dragoste părintească, iar finalul m-a lăsat cu inima strânsă. Dar adevărata furtună de emoții a venit odată cu ultimele două nuvele. Personajele lor m-au urmărit mult după ce am închis cartea. Axel și prietenul lui, din Concert în memoria unui înger, au reușit aproape să-mi smulgă lacrimi, iar O iubire ca la Elysee… ei bine, acolo nu m-am mai putut opri.
Cu doar două cărți de ale sale citite, mi-a câștigat sufletul. Iar acum știu că urmează să iau toate cărțile sale. Deja știu că sunt must-read toate! Se spune că nu poți iubi niște personaje dintr-o poveste scurtă. Eu cred că cei care spun asta nu l-au citit pe autorul care a dat viață acestor personaje. Iar dacă nici voi nu ați făcut-o încă, toate cărțile sale vă așteaptă cuminți pe Libris!
Finalul m-a frânt complet. Citeam și simțeam cum tristețea mă copleșește. Lacrimile curgeau fără să-mi dau seama, iar la un moment dat am fost nevoită să las cartea din mână și să plâng pur și simplu cu fața în palme. O iubire ca la Elysee este, fără îndoială, cea mai dureroasă dintre toate. M-a făcut să înțeleg că o carte bună nu are nevoie de sute de pagini ca să-ți frângă inima. Asta face Schmitt. Te cucerește cu nuvelele sale profunde.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
Alte recenzii de la Éric-Emmanuel Schmitt:
