Conexiunea de Imogen Howson„Conexiunea” este o carte SF Young Adult scrisă de Imogen Howson. Face parte dintr-o serie de două romane distopice, acesta fiind primul din serie. A fost lansat în anul 2013. Cel de-al doilea volum este intitulat „Unravel” și a fost publicat în anul 2014. Dar se pare că o traducere în limba română și pentru al doilea roman nu s-a făcut încă. Cel puțin din ce am văzut eu.

„Conexiunea” de Imogen Howson este un SF pentru tinerii adulți, pentru adolescenți

Poate dacă m-aș fi încadrat în acest segment de vârstă aș fi văzut cartea cu alți ochi. Poate mi-ar fi plăcut povestea ușor romantică. Aș fi admirat curajul personajelor și sfidarea lor. Dar pentru că nu sunt adolescentă și nici nu mai sunt YA, romanul ăsta distopic nu prea mi-a plăcut. M-am ambiționat totuși să îl citesc până la final.

De obicei descopăr și romane YA care mă atrag prin poveste și personaje. Dar povestea din ăsta e cam trasă de păr. Nu știu ce să zic că a fost nelalocul lui. Poate personajul principal, Elissa, o adolescentă prea curajoasă și isteață pentru vârsta ei? Faptul că are o soră geamănă de care nu a știut niciodată și care nici măcar nu este considerată om la fel ca ea.

Ideea că aceasta din urmă, numită apoi Lin, a fost folosită încă de la naștere aproape în experimente agresive din partea Guvernului este wow. Deși până la urmă e vorba de o carte de ficțiune, de domeniul șttințifico-fantasticului. Mai este și faptul că cele două se află pe o planetă super futuristă cu tot felul de tehnologii și cu o infrastructură la care nici nu ai putea visa.

Ideea că Elissa reușește aproape singură să evadeze și să o scape și pe sora ei geamănă de probleme mergând pur și simplu pe o altă planetă cu o navă spațială care e doar o navetă între două puncte, ca și cum ar fi la noi autobuzul sau taxiul, e peste puterea mea de imaginație. E o adevărată fantezie. Autoarea are o imaginație extrem de bogată.

Dar poate că nu ar trebui să fiu atât de uimită de vreme ce e autoare de romane SF pentru tinerii adulți

Da, știu, romanul „Conexiunea” de Imogen Howson este un SF și cam asta presupune tot ceea ce vei regăsi în paginile sale. Este probabil gândit să te dea peste cap. Să te facă să vezi lumi și povești noi și bizare datorită imaginației tale. Dar parcă totuși această carte nu este credibilă nici măcar având în vedere genul ei. Pur și simplu am făcut scurtcircuit citind-o.

Titlu: CONEXIUNEA
Autor: Imogen Howson
An apariție : 2014
Editura: RAO
Nr. Pagini: 384
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 6 / 10
Vizualizari recenzie: 1925

Alte recenzii de la Imogen Howson:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 11 luni, 13 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments