Cutremurătoare confesiune. A durat puțin și a durut tare cartea aceasta. Cred că primul lucru care m-a izbit a fost curajul autoarei de a-și dezvălui viața și problemele cu atâta sinceritate și franchețe. Pentru că lucrurile pe care le spune nu aduc nici măcar pe departe a poveste frumoasă. Al doilea lucru care m-a zguduit puțin au fost mărturisirile despre tratamentele cu electroșocuri și frecvența cu care sunt folosite în Suedia (sau erau în momentul pe care-l descrie autoarea).
Autoarea este fosta soție a scriitorului Karl Ove Knausgard, a cărui serie de romane autobiografice, Lupta mea, a devenit o senzație literară internațională la scurt timp după publicare. În această carte, Linda își dezvăluie nemulțumirea de a fi fost folosită ca personaj în această serie în care, deși categorisită ca fictivă, autorul îmbină și multe elemente autobiografice. Cei doi au împreună patru copii. Linda a fost diagnosticată din adolescență cu tulburare bipolară și a avut parte de câteva internări și tratamente în diverse instituții medicale suedeze, despre care și vorbește în carte, punând accent pe cele cu electroșocuri. Reușește să redea impactul acestora asupra psihicului său deja dezechilibrat. A reușit să-mi explice groaza prin care a trecut constatând că în urma acestor terapii ce s-au întins pe câțiva ani, amintirile ei încep să se dizolve. M-a dus cu gândul la disperarea trăită de familiile ce se confruntă cu boala Alzheimer. Bineînțeles că ea pune accentul și pe cariera ei de scriitoare și impactul pe care deteriorarea amintirilor îl are în continuarea acestei munci, dar de fapt problema este mult mai profundă. Întrebarea nu este: Ce este un scriitor fără amintiri? ci Ce rămâne dintr-un om când trecutul este șters cu buretele?
Este povestea scrisă a unei lupte, a unei crize de identitate, a unui om care se zbate să nu se piardă. Linda pune pe hârtie ceea ce se teme că vă uita în urma terapiei cu electroșocuri. Se agață de foaia de hârtie sperând că acesta este cel mai bun mijloc de a reveni în propria piele, de a fi în continuare cine a fost toată viața cu toate că a primit asigurări că amintirile vor reveni și că amnezia nu este definitivă. Teama ei depășește concluziile și recomandările medicale. Ea vrea să fie sigură că nu va pierde nimic. Vrea să-și amintească toate fazele pe care le-a trăit: de copil, de adolescentă, de soție, de mamă, de femeie divorțată. Amintirile ei sunt redate fragmentat, puzzle-ul fiind clar doar pentru propria minte. În spatele acestor încercări disperate, dorința ei de a avea control asupra propriei vieți și asupra propriului trup este palpabilă. Urăște să fie îndrumată, s-a săturat să i se spună ce să facă și cum să facă. Este evident că încriminează practicile medicale la care a fost supusă forțat. Nu este o lectură de relaxare. Povestea urmărește teme ca sinuciderea, pierderea controlului, divorțul, sănătatea psihică, dar modul în care aceste teme sunt abordate n-are nimic de-a face cu boala psihică. Gândurile ei sunt clare, sentimentele emoționante, trăirile autentice.
O cărțulie subțirică care vine să susțină vorba că esențele tari se țin în recipiente mici.
