Recenzie „Crimele lui Grindelwald. Animale fantastice – Scenariul original” de J.K.Rowling

de | iun. 4, 2020 | Recenzii cărți

Am făcut o mini obsesie pentru J.K.Rowling pentru că în ultima perioadă citesc destul de multe cărți ce îi aparțin. Fie că este vorba despre seria Harry Potter, fie că îmi descopăr latura de detectiv alături de Strike, fiecare pagină este o plăcere. Are un stil aparte, destul de greu de explicat, însă prinde cititorul în plasă și nu îl lasă să plece de acolo până când nu termină întreagă lectură. Recent am avut parte de o experiență de citit atipică, pentru că a fost prima dată când am citit o piesă de teatru. M-am ferit întotdeauna de așa ceva, pentru că mi se par greoaie și nu reușeam de fiecare dată să înțeleg firul narativ. Nevoia m-a învățat că trebuie să mă adaptez, așa că am acceptat provocarea.

„Crimele lui Grindelwald. Animale fantastice – Scenariul original” de J.K.Rowling este un script adaptat pentru o piesă de teatru, o poveste extrem de drăguță, cu elemente pe care le regăsim cu vârf și îndesat în Harry Potter și cu personaje familiare. Face parte din seria „Animale Fantastice”, fiind volumul 2. Pentru cei care știu deja cartea, aceasta are și o super ecranizare cu un cast de excepție. Filmul este mult mai dinamic decât cartea, însă surprinde fidel majoritatea întâmplărilor din carte.

Grindelwald și-a ținut promisiunea și a evadat din închisoare. Acum singurul lui țel este să obțină cât mai mulți adepți pe care să îi instruiască în artele magiei neagre. Nu este foarte greu să facă acest lucru, pentru că bătălia dintre bine și rău este aproape veșnică, adusă în actualitate de seria Harry Potter. Momentul 0 este în această serie și practic ne arată cum a început totul. Îndrăgitul Dumbledore îl dorește prins pe Grindelwald și începe să își construiască și el o echipă. Newt este primul care i se alătură, dar dacă mă întrebați pe mine, nu era foarte conștient de ceea ce va urma.

Deși am crezut că nu o să îmi placă atât de mult formatul în sine, am descoperit că am rezonat foarte bine cu acesta, pentru că m-a ajutat să vizualiz mai bine acțiunea. M-am simțit ca o actriță care citește un scenariu de film și se pregătește pentru repetiții. 🙂 Cartea este originală, cu accente puternice pe familie și prietenie și conturează veșnica bătălie între bine și rău, cu părerile fiecărei tabere asupra acestui subiect. O recomand tuturor celor care vor să își exerseze imaginația și să încerce ceva nou, inedit, din același univers Harry Potter cu care toți ne-am obișnuit.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: CRIMELE LUI GRINDELWALD. ANIMALE FANTASTICE - SCENARIUL ORIGINAL
Autor: J.K.Rowling
An apariție : 2019
Editura: ARTHUR
Nr. Pagini: 302
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1207

Alte recenzii de la J.K.Rowling :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 8 luni, 4 zile și a scris până acum 672 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
❝ Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu. ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments