Tibetul e fascinant, e o bucățică ruptă de lume, înconjurată de mister și misticism, pentru mulți un miraj, un vis paradiziac. Frumusețea Acoperișului Lumii pare de neatins și cutremurătoare, în același timp; locul pe care civilizația n-a reușit să-l atingă, dar căruia, în ciuda acestui fapt, îi prisosesc umanitatea și liniștea. Locul pe care dacă l-ai vedea, te-ar aduce mai aproape de zei. Un vis, un vis frumos la care mulți speră, dar de care se bucură foarte puțini. Într-o lume de blocuri și autostrăzi gri, Tibetul este culoare. Într-o lume a corupției și a interesului material, Tibetul e pace și detașare. E locul unde vârsta nu există, e locul unde se naște veșnicia. Pacea și liniștea spirituală a călugărilor tibetani îmi pare a veni din alte timpuri și din alte lumi. Mi-aș dori măcar o părticică din zen-ul și relaxarea lor. Ar ajuta enorm în nebunia vieții cotidiene.
Tibetul a avut o istorie zbuciumată, și din cauza amenințării chineze, și-a închis porțile pentru tot ce a însemnat exterior, în încercarea de a-și proteja identitatea și obiceiurile originale și diferite, nu l-a interesat niciun fel de politică externă. Când partidul comunist chinez a intrat cu ajutorul violenței în Tibet după 1949, Dalai Lama a rămas doar lider spiritual; mănăstirile nu au fost închise, dar controlul era în mâinile chinezilor, iar tibetanii prea mândri să accepte acest lucru. Revolta lor a fost transformată în măcel, iar tibetanii decimați. Dalai Lama a fugit călare, însoțit de numeroși călugări, nobili, intelectuali prin trecătorile Himalayei, alegând exilul. Chinezii au încercat să distrugă Tibetul și milenara sa tradiție. Cultura tibetană a supraviețuit totuși urgiei și, pare să-și revină și să-și regăsească susținătorii în prezent, chiar dacă Armata Chineză încă veghează.
În acest climat încercat, Dzogchen este un antrenament psihic în tehnica contemplației, nu a meditației. Diferența este dată de necoordonarea gândirii, contemplația nefiind organizată sau condiționată de nimic. Gândirea nu este renegată, este pur și simplu ignorată.
Dzogchen sau Marea Perfecțiune este considerat centrul, nucleul superior al tuturor învățăturilor budiste, fiind folosită ca practică intimă de-a lungul secolelor de către maeștri din școli diferite, atât budiști cât și tibetani bao. Nu-și are originile în budism sau în cultura tibetană, dar aici a fost adusă aproape la rang de religie.
În Cristalul și Calea Luminii, Chogyal Namkhai Norbu expune principalele caracteristici ale învățăturii și practicii Dzogchen, împletindu-le cu propria educație și cu întâmplări neobișnuite pe care le-a experimentat de-a lungul vieții sale. Cartea are numeroase ilustrații ce reprezintă metode de meditație, simboluri ale acestei învățături, precum și imagini ale unor renumiți practicanți ai acesteia.
Dzogchen urmărește atingerea stării primordiale și renunțarea la tot ce implică dualismul, urmărește transcederea oricăror limite, fie ele temporale, conceptuale sau de limbaj, urmărește starea de Iluminare în care întrebarea nu există și claritatea este absolută.
Depășirea unor sentimente de anxietate și insatisfacție permite purificarea minții și atingerea unui nivel la care individul nu se mai percepe ca un eu de sine stătător. Perceperea materială a realității este fundamental greșită în această tehnică de detașare. Nesfârșitul cerc al existenței condiționate este văzut ca un cerc vicios, ca o colivie din care individul trebuie să scape, căutându-și propriul drum.
Învățătura Dzogchen este dincolo de cuvinte și concepte, și nu poate fi practicată atâta timp cât individul rămâne dependent de iluzia dualismului și de limitele impuse de aceasta. Concepția că tot ceea ce este în afara corpului nostru reprezintă lumea exterioară este greșit, eu-ul nostru nu este străin sau separat de restul lumii și nici nu trebuie să încercăm să manipulăm acest exterior cu scopul de a obține satisfacție. Gândirea umană în viziunea acestei practici trebuie să fie aidoma unei oglinzi, fără conștiință și fără acțiune, singurul lucru pe care-l poate face este să reflecte ceea ce intră în contact cu ea fără a emite judecăți de valoare. Cu ajutorul practicilor sale, individul caută prezența conștientă liberă de orice restricție și energia liberă de orice formă sau limită.
Alte recenzii de la Chögyal Namkhai Norbu:
