Recenzie “Cronicile din Narnia: Leul, Vrăjitoarea și Dulapul” de C.S. Lewis

de | dec. 24, 2020 | Beletristică, Fantezie, Literatura Universală, Recenzii cărți

Scriitorul britanic C.S. Lewis a publicat între 1950 și 1956 Cronicile din Narnia (The Chronicles of Narnia). Ciclul cuprinde o serie de șapte romane pentru copii. Aceste cărți aparțin literaturii fantastice și i-au adus scriitorului C.S. Lewis faima mondială.

Al doilea volum din serie este romanul Leul, Vrăjitoarea și Dulapul (The Lion, the Witch and the Wardrobe). Acțiunea se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atacurile aeriene asupra Londrei obligă familia Pevensie să-și trimită copiii la țară, în casa imensă a unui bătrân profesor. Astfel aflăm povestea copiilor familiei Pevensie: Peter, Susan, Edmund și Lucy.

Dulapul, aflat într-una din camerele nefolosite ale casei, este un element esențial în poveste. Este un dulap magic. Face legătura între Lumea Oamenilor și ținutul Narniei. Nici casa profesorului nu este străină de puterile magice ale dulaplui …

Poate din pricină că se trezise la viaţă vreo vrajă din casă şi-i gonea acum înspre Narnia,

…cei patru copii ai familiei Pevensie se ascund în dulapul fermecat și ajung cu toții în Narnia. Acest tărâm se află sub stăpânirea unei vrăjitoare malefice. Vrăjitoarea Albă a aruncat asupra Narniei un blestem: să fie vesnic iarnă și niciodată locuitorii ei să nu cunoască Crăciunul.  Astfel de o sută de ani locuitorii Narniei  nu cunosc bucuria și speranța.

Deși acțiunea se desfășoară într-o lume fantastică, copiii familiei Pevensie se confruntă cu problemele din viața reală. În funcție de personalitatea lor, copiii le vor înfrunta diferit. Susan și Lucy ajută locuitorii Narniei să scape de vrajitoarea rea. Peter se alatură armatei lui Aslan și luptă vitejește pentru a salva Narnia.

Dar nu și Edmund. Ispita și lăcomia sunt teme majore în Leul, Vrăjitoarea și Dulapul. Edmund Pevensie se lasă ispitit de Vrăjitoarea Albă care îi oferă bomboane vrăjite și îi promite tronul Narniei. Edmund visează la aceste bunătăți și se pune în slujba vrăjitoarei trădându-și frații. Dar in Narnia, conform magiei profunde, există o lege pentru trădători, ei trebuie predați vrăjitoarei:

Ştii că orice trădător îmi aparţine în mod legal şi că am dreptul să plătesc cu moartea fiecare act de trădare.

Iertarea și sacrificiul de sine sunt de asemenea tratate în roman. Aslan este un leu uriaș. El are puterea și curajul de a se opune forțelor răului din Narnia. Numai Aslan, adevăratul rege al Narniei, îl mai poate salva pe Edmund Pevensie. Dar cu ce preț?

În anul 2005, romanul Cronicile din Narnia: Leul, Vrăjitoarea și Dulapul de C.S. Lewis  a fost ecranizat pentru marele ecran de Walt Disney Pictures. Regia filmului este semnată de Andrew Adamson.

Titlu: CRONICILE DIN NARNIA: LEUL VRĂJITOAREA ȘI DULAPUL
Autor: C.S. Lewis
An apariție : 2020
Editura: ARTHUR
Nr. Pagini: 168
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 3470

Alte recenzii de la C.S. Lewis:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Alexandra Mircea a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Alexandra Mircea aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments