Recenzie “Crucea de foc vol.2” de Diana Gabaldon

Titlu: Crucea De Foc Vol.2
Autor: Diana Gabaldon
An apariție : 2018
Editura: Editura Nemira
Nr. Pagini: 880
Limba: Română
Gen Literar: Istorica
Recenzie de Ramona Alexandra Popa
Publicată la 21.12.2018
Nota recenzorului: 10/10
Recenzie “Crucea de foc vol.2” de Diana Gabaldon
5 (100%) 1 vote[s]

ACUM GĂSEȘTI CRUCEA DE FOC VOL.2 PE:

Imagini pentru claire and jamieUrmează o recenzie puțin atipică, în sensul în care nu o să mă rezum doar la acest volum din seria “Outlander” ci voi vorbi despre tot universul creat de Diana Gabaldon, pentru că mă fascinează pur și simplu:) Încă de la primul volum, “Călătoarea”, am descoperit o lume unică, cu personaje pe care le-am îndrăgit instant și un mod de relatare foarte greu de comparat. Ultimul volum, “Crucea de Foc.vol 2″ ne poartă pe aripi de poveste, alături de personajele noastre dragi și știu sigur că o să vă placă la nebunie:) O să reușesc să aștern mai jos 5 motive care m-au făcut să iubesc “Outlander”, deci here we go 🙂

  1. Jamie Fraser – Evident pe primul loc trebuie să fie personajul masculin, ce din punctul meu de vedere greu are egal. Jamie este un scoțian curajos, încăpățânat și extrem de carismatic, ce reușește să cucerească definitiv inima eroinei noastre. Accentul lui și personalitatea puternică îl “țintuiesc” pe Jamie sus pe lista de favoriți și cred că nu voi găsi curând pe cineva care să îl devanseze. Ce îmi place la el? Cred că am spus mai sus. Accent, personalitate, look și curaj, un pachet deosebit ce te face să te îndrăgostești de el iremediabil.
  2. Claire Fraser – Dacă Jamie este un personaj puternic, evident îi trebuie alături o eroină puternică, ce să îi țină piept indiferent de situație. Claire este fără dar și poate un personaj iconic, încăpățânat, inteligent și foarte vânjos, ce reușește să se descurce în situații limita și să facă față pericolelor asemenea unui bărbat. Pierdută în trecut, departe de prezentul ei, Claire devine “călătoarea” ce trebuie să supraviețuiască printre străini. Îl cunoaște pe curajosul scoțian James Fraser, se îndrăgostește de el și aventura începe din momentul în care ochii lor s-au întâlnit pentru prima dată. Claire este un exemplu de curaj, de femeie hotărâtă, dar și independentă, nefiind niciodată supusă nimănui.
  3. Jamie și Claire – Dacă am vorbit de Jamie și Claire separat, cred că este cazul să vorbesc de ei și ca un cuplu. Cu siguranță cei doi sunImagine similarăt de referință pentru literatura istorică, purtându-și o iubire ce călătorește în timp, fiind de neatins și de neclintit. Iubirea lor se naște într-un trecut de război, străbate secole și continente, schimbă cursul istoriei și este considerată iconică. Chiar și după 20 de ani de despărțire, Jamie și Claire încă se iubesc și acea flacără este din ce în ce mai intensă. Nu cred că există foarte multe cuvinte care pot descrie ce îi unește pe cei 2, pentru că fiecare volum este un moment important ce le marchează relația, dar în același timp îi ajută să se maturizeze, să devină mai puternici împreună. Se ceartă, se iubesc, se sprijină și se ajută, între cei doi fiind o legătură unică, ce nu se poate rupe, nici măcar de către trecerea timpului.
  4. Diana Gabaldon – Am citit destul de multe cărți de ficțiune istorică, însă “Outlander” este pe departe cea mai bună serie. Diana este extrem de talentată și îi simt implicarea în fiecare volum. Nu mă plictisește, nu simt că mă obosește cu detalii, ba livrează exact cât trebuie pentru fiecare tip de cititor. Chiar dacă vi se pare că volumele sunt lungi, nu am simțit niciodată că paginile scrise sunt în plus. Fiecare volum are exact cât trebuie și cel puțin pe mine m-a mulțumit de fiecare dată cu evoluția personajelor și cu intriga foarte bine construită.
  5. Scoția – Îmi plăcea și înainte Scoția, dar după ce am citit “Outlander” sunt complet îndrăgostită de ea. Diana Gabaldon descrie fiecare pietricică, fiecare colț de Scoție și evident, descrie scoțienii cu tot cu obiceiurile lor. Se vede clar că este extrem de pasionată de această țară și vrea să ne insufle și nouă pasiunea ei. Cu mine a reușit, pentru că de fiecare dată când citeam despre un loc anume în carte, îl căutăm pe net pentru a mă documenta mai mult. În plus, datorită ei iubesc accentul scoțian, care mi se pare extrem de sexy 😀

Cred că pot să vorbesc zile întregi despre această serie, însă vă las pe voi să o descoperiți. Este extrem de alertă, frumoasă, cu personaje puternice și cu o intrigă extrem de bine construită, ce se extinde pe un timeline maaaare dar și pe multe continente pline de aventură. Merită fiecare pagină și fiecare secundă alocată lecturii. Nu o să regretați 🙂

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.