Departamentul Q este o serie de romane polițiste, asociate cu genul nordic noir, foarte bine scrise, în care suspansul, misterul și umorul vin în doze ce se echilibrează perfect, cu acțiunea plasată în Danemarca și urmărind în special criticarea autorităților și politicii. Personajul principal, detectivul Carl Mørck este tipul clasic de lup singuratic, iar la începutul primei cărți din serie, tocmai revine în câmpul muncii după un dureros eșec profesional soldat cu moartea unui coleg și vătămarea gravă și, momentan iremediabilă, a altuia. Aflat în pragul suspendării și chiar al concedierii, este exilat la subsol într-un nou înființat departament, special creat pentru a-l izola de restul colegilor, unde trebuie să rezolve cazuri vechi, rămase neelucidate.
Relocarea la subsol, îi este prezentată de șeful secției ca promovare, având în vedere că este numit șef al acestui nou Departament Q, dar este de fapt un compromis profitabil pentru secție, deoarece concedierea ar ridica semne de întrebare și ar instiga presa la acuze și dezvăluiri nedorite. Șefii încearcă doar să-l îndepărteze din activitățile curente, astfel că acest nou aranjament, care implică și un buget considerabil ce poate fi direcționat către alte departamente, este acceptat tacit de toată lumea, iar Carl se trezește între dosare prăfuite, dezgropând morții, ajutat de Assad care inițial e mai mult om de serviciu decât polițist.
Assad, un musulman a cărui origine și proveniență sunt un mister, pe care oricât de tare se străduiește Carl nu-l poate descifra, nu este polițist, dar este pasionat de criminalistică și este ca un câine de vânătoare: în momentul în care ia urma unui miros nimic nu-l mai poate opri. Poate mai ia câte o pauză la ora de rugăciune sau pentru savurarea unei cești de ceai…
Că să-i cunoașteți și să vă familiarizați un pic cu cei trei membri ai echipei o să vă povestesc pe scurt câte două vorbe despre primele trei cărți. Prima parte a seriei, Camera Groazei, urmărește un caz vechi de cinci ani în care a fost implicată o tânără deputată, Merete Lynggaard despre care se crede că a sărit în apă și s-a înecat în timpul unei călătorii cu feribotul în care era însoțită de fratele ei mai mic. Implicarea lui Carl în acest caz nu este entuziastă, de fapt nimic nu prea îl mai entuziasmează în afară de corpul noului psiholog al departamentului, dar Assad nu-l slăbește deloc, până când nu-l convinge că sinuciderea e o variantă neplauzibilă pentru Merete. Dar este oare Merete moartă?
A doua carte, Vânătorii de oameni, propune un scenariu terifiant. Un grup de psihopați în căutare de divertisment, omoară oameni așa cum alții au ca hobby vânătoarea de vulpi cu ogari. Cazul primit de department are în vizor uciderea a doi studenți, frate și soră, în urmă cu douăzeci de ani. Investigația a urmărit o bandă de studenți teribiliști și de bani gata, dar din lipsă de probe cazul a fost clasat. După zece ani, unul dintre ei a recunoscut fapta și a fost arestat. Dar Carl nu mușcă nada. E altceva la mijloc și a început să-i placă vânătoarea. Vrea să știe de ce unii dintre elevii aceia atât de promițători au ajuns oameni ai străzii și alții multimilionari. Ce-a făcut diferența?
Rezolvarea cazului deputatei le-a asigurat celor doi outsideri o oarece reputație și, deoarece presa le-a trâmbițat succesul, șeful lor s-a simțit obligat să mărească departamentul cu încă un om. Rose nu este deloc ce și-ar fi dorit Carl. De fapt, în scurt timp de la apariția noului membru, Carl se simte ciudat de inconfortabil și amenințat în preajma ei. Cei trei sunt delicioși: Carl, sarcastic, genial, obraznic, nonșalant, ursuz, deprimat, Assad, afabil, amabil, zâmbitor, serveabil, dar înconjurat de mister și Rose, o sperietoare de ciori, înzestrată cu un ascuțit spirit de observație, care suferă de o tulburare de personalitate multiplă. Probabil vă întrebați cum ar putea ăștia trei să rezolve cazuri? Și nu orice fel, ci cazuri în care urmele s-au răcit și chiar au dispărut demult. Ei bine, grație intuiției lui Carl, stoicismului lui Assad și inteligenței lui Rose, rareori le scapă ceva. Dar asta nu înseamnă ca între ei curge doar lapte și miere.
A treia parte a seriei, Somnul rațiunii, pleacă de la un mesaj adus de ape la țărm într-o sticlă. Un mesaj vechi, scris de un copil cu propriul sânge prin care cere disperat ajutor. De aici până la prinderea unui psihopat care testează credința unora ce fac parte din diverse secte religioase este drum lung. Cruzimea acestuia este inimaginabilă deoarece, vreme de mulți ani, se specializează în răpirea a câte doi copii, frați, cererea unei răscumpărări, uciderea unuia și eliberarea celuilalt sub amenințarea reîntoarcerii în cazul în care este implicată poliția. Reușitele lui se sprijină pe faptul că aceste secte religioase sunt foarte retrase, rupte de lume și civilizație, membrii lor evitând contactul cu societatea.
Culpa îmi pare a fi cea mai bună parte din serie de până acum, iar trioul de outsideri a continuat să–mi aducă zâmbetul pe buze. Misterul din jurul sirianului Assad se adâncește, iar Carl este iarăși uimit de contactele și cunoștințele acestuia. În continuare se luptă cu punerea la punct a vocabularului danez pe care Assad îl potrivește cum crede el de cuviință și cu instabilitatea Rosei, de a cărei teamă începe să renunțe la a-i mai da replici acide și sarcastice, deși simte că autoritatea îi este subminată zilnic și că începe să piardă teren.
Intriga m-a dus cu gândul la Fetița din scrisoare și la renumitele și infamele Aziluri Catolice Magdalene care au existat pe teritoriul Irlandei până la sfârșitul secolului trecut, unde tinerele considerate pericole morale pentru societate, au fost supuse unui regim atroce de abuz și umilire, multe dintre ele nerevenindu-și niciodată din traumă. Este urmarea șocantă a comportamentului sadic și crud practicat de femei și bărbați ce purtau crucea la gât sau care depuseseră juramântul lui Hippocrate. Cazul nostru are în centru două personaje: un neonazist, Curt Wad, lider al unui partid șovinist, în plină ascensiune politică, camuflat sub o ideologie puritană și o femeie, Nete Hermansen, ce caută să se răzbune pe câteva persoane care i-au distrus viața.
Rose este cea care îl presează pe Carl să se implice în acest caz, este tulburată profund de abuzul de putere, situație care îl îngrijorează și pe Carl, speriat de recidiva unei noi dedublări a proaspetei lui asociate. Nici Assad nu este indiferent la această așa numită Cauză care urmărește eradicarea homosexualității, imigrării, azilului politic și materialului genetic inferior. Portretul lui Curt, omul care a înființat Cauza, mi-a dat fiori: doctor specializat în fertilitate, adept al ideologiei naziste de superioritate rasială și al eugeniei, practicant al unor metode de avort ce urmăreau selecția genetică, dar și sterilizarea acelor femei care erau considerate probleme sociale, lipsite de morală sexuală cărora nu trebuie să li se permită să procreeze într-o societate normală. Între anii 1956-1961 a funcționat un institut pe insula Sprogo unde erau închise astfel de femei, considerate antisociale și de unde nu ieșeau decât sterilizate și marcate pe viață. Erau închise pe considerente, în mare majoritate închipuite, de retard mintal și depravare, nu existau tratamente medicale pentru ele. Sprogo era doar iadul pe pământ, un loc în care ajung femeile care nu sunt suficient de bune. Detaliile sunt într-adevar șocante și greu de digerat mai ales că nu sunt fapte ce s-au petrecut în Evul Mediu, ci ne sunt contemporane.
Paralel cu rezolvarea cazului, problemele lui Carl ating cote maxime. Se simte presat și bombardat din toate părțile: de iminentul divorț de Vigga, de tulburările de personalitate ale lui Rose, de misterul și secretele lui Assad, de detaliile care apar în legătură cu vechiul caz în care a fost rănit, de paralizia lui Hardy, de relația cu Mona. Va reuși, în ciuda tuturor acestor inconveniente, să deznoade toate ițele și de data aceasta?
În cazul în care v-am trezit interesul, trebuie să vă spun că seria are bineînțeles și ecranizare.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Jussi Adler-Olsen:
