De la Sibiu la Ottawa. Evadare din România lui Ceaușescu este mai mult decât ceea ce stă scris pe copertă. Mai mult decât memorii. Cartea de față, în opinia mea, înseamnă că nu doar s-a scris o poveste – una plină de reușite obținute prin muncă, încercări, de emoție, de eșecuri – sau lecții, de singurătate. Mai mult decât ”memorii”. Am simțit că e o poveste, spusă de autor în fața celor care vor să-l asculte.
Scrierea acestei cărți mă duce cu gândul și la dorința autorului de a spune ”se poate!” chiar și atunci când pare imposibil, la nevoia lui de a împărtăși cele mai importante etape din viața lui de străin sau locuitor într-o țară necunoscută. De la decizia de a fugi din țara natală până la sosirea la destinație, nu-i chiar o aruncătură de băț. Dar există motivație, speranță, curaj și determinare. Siguranță oare există? Nimic nu e sigur în lumea asta. Fără riscuri nu ajungi departe.
Paginile sunt o mărturie a dorinței, a efortului, a riscului și a reușitei. E vorba de reușită, dar nu fără piedici, nu fără stagnări și tristețe. Ai în fața ochilor o dovadă incontestabilă că nimic nu te poate face să renunți – chiar dacă e greu și pașii pe care-i faci spre înainte sunt precum ai melcului. Datorită poveștii de viață a autorului Ioan Trif, am mai cunoscut viața din România lui Ceaușescu – pe care n-am trăit-o, dar mi s-a spus atâtea de către părinți și rude. Am trăit în România lui prin ochii părinților, iar din poveștile rudelor știu și cum e să ajungi peste hotare, în Germania – și cum a fost să trăiești câțiva ani buni. Câte peripeții au avut, câte emoții mi-au transmis și mie!
Nu vorbim de o carte de memorii clasică – adică una care să respecte anumite reguli ori cronologia evenimentelor, dimpotrivă, primul capitol al cărții e mereu o reîntoarcere în timp, o revenire și o călătorie printre amintirile despre casă, familie, școală. Și apropo de asta: copiii familiei au refuzat să părăsească legal țara – atunci când puteau face asta fără nicio problemă. De ce? Am cunoscut un adolescent silitor, care avea determinarea de a învăța, de a reuși, iar înclinația spre fizică și matematică și cum a ales facultatea pe care a urmat-o a fost promisiunea nescrisă a vieții că-i va fi bine, că va ajunge să se bucure de rezultate. Cum? Prin intrarea în câmpul muncii. Acesta a fost rezultatul propriului curaj.
De la Sibiu la Ottawa. Evadare din România lui Ceaușescu sunt amintirile care se transformă, prin scris, în sanctuarul în care am fost și eu invitată. Am intrat cu emoție, cu recunoștință și inima tremurând. Este onorant pentru mine. Să pătrund în intimitatea unui om, în sufletul lui, să-i simt emoțiile și să-i trăiesc povestea. Din acest motiv aș spune că aceste părți de suflet nu se citesc pentru detalii personale – pentru a reține nume, ci pentru a simți cum începe să-ți bată inima cu putere – de parcă ar avea nevoie să plece de la locul ei în momentul în care ajungi la partea cu pregătirea pentru evadare, la drumul spre Dunăre – un drum aproape inițiatic, la toate momentele în care frica-ți intră in vene – ajungi să te simți personaj în această poveste reală.
”Era bine pe vremea lui Ceaușescu!” – nu aș fi chiar atât de sigură de afirmația asta. Și Ioan Trif este altă voce care îmi confirmă asta. Aveai un loc de muncă, da. Asta era plusul, dar pe lângă atâtea minusuri, rezultatul obținut era tot cu minus, cu traiul greu și mereu cu frica în sân. E să fugi din țara ta și cum faci asta pe la Dunăre? Pe uscat nu era nicio șansă, iar Dunărea îți oferea o șansă: dacă nu erai capturat, plecai din România doar așa: înotând. Cum ajungeai în 1984 la Dunăre? Pe jos, pe ascuns și cu frica în urma ta. O fi reușit autorul să ajungă la Dunăre și să părăsească România lui Ceaușescu?
Drumul spre vest era pavat cu o singură intenție, dar oare pericolele stau departe doar din acest motiv? Ce a urmat va aduce inima la gât, te va face să te rogi ca toată lumea să ajungă, cu bine, acolo unde își dorește.
Capitolul IV din carte ne duce în Yugoslavia, Dacă se ajunge la sârbi asta înseamnă un singur lucru: veste bună pentru toți cei care au plecat de la Sibiu, din România. Cineva de Sus îi iubește și i-a ajutat. Următoarea oprire te face să te gândești că visul străinătății se oprește încă dinainte de a începe. Nimic nu e ușor, iar adevărul e că toți vor orice, doar să nu ajungă de unde au plecat. Ar fi acesta cel mai mare eșec? Pe cer e soare, e nor și cerul trimite și ploaie – nu e totul doar lapte și miere, călătoria asta nu curge lin, dar nimeni nu renunță – chiar dacă se sperie. Multe-s grele, multe se opun, dar voința umană învinge orice. Chiar orice?!
Dacă se știa dinainte tot ce e de ”pătimit” odată cu evadarea din România lui Ceaușescu mai risca autorul? Ceva-mi spune că nu se dădea înapoi de la nimic – nu s-ar fi întors din drum, pleca indiferent de prețul pe care l-ar fi plătit pentru îndrăzneala lui gândită, planificată în amănunt.
Atât timp cât nu erau trimiși spre România, tot mai aveau șanse. Fiecare zi, oriunde o petreceau, era un pas spre înainte, era un semn clar că vor reuși să își vadă visul cu ochii – nu conta când și cum se va întâmpla asta, ci faptul că se va ajunge în acel punct, că vor trăi acea zi, iar asta îi încuraja să continue, să facă tot pot pentru a progresa.
La revedere, Belgrad! Ioan și Viorel ajung la destinație: In februarie 1985, cei doi pot spune: „Bine te-am găsit, Edmonton!” Loc nou, bucurie mare și foarte multe de văzut – diferențele dintre România și destinația actuală erau evidente. Norocul și-l mai face și omul, iar cei doi frați nu au stat deloc degeaba. Amândoi au muncit la norocul de care au ajuns să se bucure. Totuși, care va fi următoarea provocare în calea lor?! Oricare ar fi, se știe ceva: vor merge mai departe, nu vor renunța. Un pas, câte un pas, așa au avansat și nu mai poate fi vorba de reîntoarcere. Greul trecuse, gândul era la viitor – chemarea familiei era prioritară, dar asta nu pare să fie un proces atât de simplu. Veștile oficiale nu erau deloc bine, revedere – și reîntregirea familiei nu a fost posibilă imediat .
Tot răul îndurat până atunci însemna binele din prezent. Viitorul trebuia asigurat, iar timpul nu era de partea românilor care voiau o nouă viață peste hotare. Ce se întâmplă mai departe și de ce autorul cărții alege să părăsească Edmonton?
Ultimele două capitole din De la Sibiu la Ottawa. Evadare din România lui Ceaușescu sunt despre călătoria și viața în Ottawa – o călătorie cu autobuzul de 3500 kilometri, în octombrie 1985. Această călătorie a fost amănunțit descrisă într-o scrisoare din Ottawa spre România.
Deși era în mijlocul de transport spre noua lui destinație, spre o nouă viață, autorul povestește totul cu o energie debordantă, recunoaște încântarea, starea de bine și lipsa de somn. Un nou început, speranța că nu va mai avea probleme cu chemarea familiei și că viața poate reîncepe, că totul a avut un rost, că nu a fost nicio zi în zadar. Bucuria se simte, chiar și prin scris, arată și transmite această stare prin toți porii.
De unde simți dorința lui Ioan Trif pentru o schimbare, pentru o viață nouă – și asta încă de când se gândea la evadarea din România lui Ceaușescu? Din acțiunile lui, din modul cum s-a informat, pregătit, din tot ce a citit și reținut despre locurile pe unde a poposit sau trăit pentru scurtă vreme. Și din atitudine. Nu a renunțat și nu a ezitat să plece, să-și găsească locul. Pentru că se gândea doar la chemarea familiei alături de el. Dorința, entuziasmul și curajul se datorează și muncii pe care o depune – nu a ezitat să muncească, să adune fiecare cent – asta-i determinarea omului care visează și face orice să-și îndeplinească visul.
Am plecat din Sibiu la Ottawa, am participat și eu la evadarea din România lui Ceaușescu și sunt profund recunoscătoare pentru această călătorie în timp, pentru aceste povești emoționante, pentru oportunitatea de a cunoaște – omul și locurile pe unde a umblat, omul și curajul lui nebun de a sfida orice și pe oricine pentru a ajunge acolo unde își dorește. Recunoscătoare pentru că am fost aleasă să văd și să simt prin ochii unui cunoscut – necunoscut a fost, cunoscut a devenit 376 pagini mai târziu.
În noul oraș, românul Ioan Trif nu a fost lăsat singur, a fost ajutat să se adapteze, să se pună pe picioare și să-și clădească viitorul. Acum chiar era un nou început pe bune, nu doar un vis, ori doar speranțe, ci însăși realitatea românului visător și curajos.
Cu multe bune și cu rele, Ioan Trif, își face loc în Ottawa. Nu renunță, nu așteaptă să-i pice din Cer, nu e descurajat de ”lucrurile dubioase” cu care spune regimul comunist că se ocupă fugarul român. Și face tot ce poate, tot ce ține de el pentru a-și reîntregi familia, pentru a se stabili într-o nouă țară – care trata românii ca ceea ce sunt, oameni. Și știi ceva? Chiar și în Ottawa îți poți spune ”Ce mică e lumea asta mare!” . Și poate că veștile bune pentru el au întârziat puțin. Când au sosit, a apărut soarele și totul începe să se aranjeze pentru a putea trăi alături de familie – soție și fetiță, care-au ajuns pe pământ canadian în august 1986. Nimic n-a fost în zadar, doar greu pentru fiecare dintre membrii familiei, dar cu dorință, determinare și muncă este totul posibil. Ce model mai bun, ce dovadă mai clară și ce motivație mai mare pentru a înțelege că nimic nu e imposibil absolut niciodată?
Ce a urmat? Sunt sigură că nimeni din familia Trif nu a îndrăznit să viseze la modul cum se vor așeza lucrurile pentru familia lor. – cum erau toate, trecea fiecare zi. Erau împreună, iar asta a ajutat pe toată lumea.
În 1991, la prima vizită în țara natală, România nu mai era a lui Ceaușescu. Nici țara nu mai era la fel, nici locuitorii, dar și românii plecați peste hotare erau total schimbați. Și-au mai urmat multe altele, atât în România, cât și în Canada – un adevărat carusel de emoții pentru toată lumea.
Toată călătoria dintre pagini se încheie în 2024, călătoria prin viața de român stabilit în Ottawa merge mai departe. Curajosului care a transformat evadarea din România lui Ceaușescu într-un scop măreț pentru o viață mai bună, îi mulțumesc! Admir curajul, forța și lipsa renunțării. În fața acestor firi puternice, acestor oameni, nu vreau decât să mă înclin!
Alte recenzii de la Ioan Trif:
