Fie că suntem mai tineri sau mai tomnatici, suferim cu toții de același „reflex” nefericit: ori de câte ori ne intersectăm cu chipul morții, întoarcem instantaneu capul și preferăm să-l ignorăm. Preferăm să alegem culorile vieții… măcar că „Doamna cu coasa” nu uită pe nimeni. Paradoxul acesta face ca toți, mare sau mic, să ne simțim stângaci și nepregătiți mental pentru „marea călătorie”, cum au numit-o bătrânii.
Pe principiul esențele tari se țin în sticluțe mici, vă recomand Degeaba cântă cucuveaua, scrisă de Lucian Cristescu, o carte care mi-a stârnit curiozitatea când am găsit-o în online într-o postare cu hastag de carte care te-a marcat. Titlul suna tare interesant și, pentru că am găsit-o pe scribd, am descărcat-o cu intenția s-o răsfoiesc. M-a prins însă atât de tare că am citit-o cap coadă pe repede înainte în câteva ore. Are un stil tragi-comic savuros, scenele și situațiile mustind de ilaritate și ironie în timp ce încearcă să răspundă la întrebări primordiale.
Depănând evenimente din viața de zi cu zi, care, în cazul nostru, debutează cu priveghiul unui unchi și se termină cu parastasul de 40 de zile al acestuia, personajul nostru, chinuit de o boală necruțătoare și înspăimântat de ideea morții, încearcă să afle răspunsul la întrebarea ce-i tulbură liniștea: Ce-l așteaptă dincolo? Încotro se îndreaptă?
Purtând discuții de edificare cu tot felul de indivizi, din diverse medii și cu diferite grade de cultură și educație: orășeni, țărani săraci cu duhul, preoți cu har, adventiști, nemți luterani, babe cu frica lui D-zeu, atei revoltați, spiritiști aroganți, nea Florea încearcă cu disperare să elucideze misterul lumii de dincolo și al nemuririi sufletului. Cântecul apăsător al cucuvelei împletit cu o adevărată harababură de tradiții și superstiții aruncă umbre peste adevărul căutat și câteodată îl metamorfozează în concluzii înspăimântătoare. E oare strădania lui în zadar sau cucuveaua rămâne, de data asta, cu buza umflată? Cu ce-i mai prejos sufletul pisicii din vecini față de al lui Nea Florea?
Cu toate că autorul este adventist, lucrurile sunt expuse obiectiv fără a încercă să încline spre o anumită credință, iar umorul este dozat perfect pentru a te ține ancorat în poveste. Scenele drăcești sunt foarte vii și redate pe un ton mucalit plin de sarcasm. Deși ideea cărții este una apăsătoare și serioasă, am râs jumătate de carte datorită dialogurilor foarte colorate și spumoase. Are și marele avantaj că nu-ți impune un anumit punct de vedere ci te lasă să judeci și să tragi singur concluziile în funcție de mentalitate și concepții. Delicioasă cărticică, am savurat fiecare paragraf ca pe bomboane.
Cică: „Strigoii provin din morții cărora nu li s-au făcut sau li s-au făcut greșit rosturile la înmormântare… Sau n-au avut cu ce plăti vămile, întrucât nu li s-a dat banul la plecare sau l-au pierdut pe drum…” Prosteli! Apoi: „Strigoii călătoresc… pe coadă de mătură, pe butoi sau în butoi…”Oameni în toată firea și cred prostiile astea!?
Alte recenzii de la Lucian Cristescu:
