Despre omul frumos de Dan Puric este o colecție de povești, amintiri și interviuri cu și despre frumusețea interioară a neamului românesc.
Dan Puric este eseist și scriitor, însă, cel mai important, este actor și regizor de teatru, recompesat cu numeroase premii.
Esența cărții vine din iubirea de patrie a autorului, din recunoștința acestuia pentru eroii din închisorile comuniste și din încrederea în Dumnezeu. Toate sunt evidențiate prin dedicația scriitorului, de la începutul cărții, pentru părintele Iustin Pârvu.
Autorul conturează portretul omului frumos, într-o țară în care ortodoxia este în floare și unde modelul în viață este Dumnezeu. Îl identifică în persoane apropiate cum ar fi mama sau tatăl său, și mai apoi povestește despre viețile sfinților.
Incipitul cărții coincide cu cel al vieții actorului, regizorului de film și al eseistului. Cumva, Dan Puric consideră copilăria o perioadă importantă din viața omului frumos datorită inocenței.
Romanul conține o definiție pe cât de originală pe atât de corectă, adevărată și frumoasă: „ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanităţii, în luptă cu oceanul de neomenesc care vine… este ultimul suspin hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă“.
Este realizată corespondența între frumos, izvorât din suferința continuă, și martiri, de altfel, evidențiați pe tot parcursul scrierii. Frumosul se naște din legătura cu Dumnezeu și din folclorul românesc.
,,Femeile sunt expresia fizică a fizicii cuantice, a unei alte realităţi. O informaţie, o realitate aberantă este distrusă în cămin datorită unei femei care poate să îţi fie soţie, poate să îţi fie prietenă, poate să îţi fie mamă, sau poate să îţi fie bunică.”
Dan Puric face, în 16 povestiri, ca omul să își ia straiele cele mai bune, cele ale iubirii de țară și de Dumnezeu, să readucă la viață sentimentele cele mai bune și să poată recolora România cât mai frumos.
Alte recenzii de la Dan Puric:
