În cartea Suflet românesc găseşti deopotrivă asumare, inteligenţă, reverie, umor, dramatism şi tragedie, simplitate, pasiune.
Te poţi trezi că într-o dimineaţă ploioasă, gri, rece, eşti acel călător din autobuz care râde singur; râde, cufundat în gulerul hainei şi rândurile cărţii.
Suflet românesc nu încearcă să impună sau să traseze direcţii literare, ți nici nu se vrea vreun volum dintr-un ciclu amplu, ci o scriere lejeră de tipul confesiune-monolog, cu inserţii de filosofie pură pe alocuri. Autorul adună într-un volum amintiri, impresii, speranţe, mărturii, oameni şi locuri.
Cu Suflet românesc, Dan Puric ne permite, mai ales, să-l cunoaştem pe el ca om, artist chiar şi dincolo de scenă: pasional, visător, îndrăgostit de viaţă, oameni şi ţara sa.
Umorul simplu sau împletit cu inserţii moralizatoare este prezent mai ales în prima parte, în titluri ca Agrafa, Leşinul, Am aflat cine sunt, Nebunul, Vis veneţian, Nasul, Turneul.
Barbarii lumii civilizate sunt foarte rafinaţi, vânează suflete.(pag. 144)
Mai apoi, nuanţele se schimbă încet, dulce, aproape imperceptibil, trecând la fantezie, dramatism, visare, filosofii de viaţă şi despre credinţă.
Cu Basmul pătrundem într-un univers mult mai intim, mai sensibil, mai cald: sufletul curat şi inocent al copilului, care aş zice că nu a încetat să fie refugiul adultului, atunci când viaţa ameninţă să devină prea gravă, prea grea.
În unele zone îl poţi vedea parcă pe Dan Puric pledând despre sufletul românesc într-o manieră nu tocmai realistă. S-a spus chiar (Andrei Pleşu) că încurajează atitudini nu tocmai productive: „Suntem unici, persecutaţi de tot mapamondul, singurii creştini adevăraţi, speranţa lumii, gloria speciei! Asta e gândire de tip Becali”.
Poate că într-adevăr scriitorul nu este obiectiv; dar nici nu cred că îşi propune să fie. Marea sa vină, dacă o putem numi astfel, e iubirea înflăcărată, iar în acest caz e greu de crezut că se pot găsi instrumentele potrivite pentru a crea un model de urmat.
Și eu găsesc pe alocuri surplus de entuziasm; dar în ansamblu cred că avem de învăţat din atitudinea autorului, cu menţiunea că evident, orice crez al cuiva trebuie trecut prin filtrele proprii de valori şi principii.
Nu o să spun că lecturând Suflet românesc m-am poziţionat automat într-o superioritate dovedită sau o martirizare confirmată de un mare nume al culturii. Mai degrabă am semnalat idei, opinii de analizat, verificat, confruntat cu realitatea exterioară şi a sinelui.
Notă: 8,5 / 10
Alte recenzii de la Dan Puric:
Ispititoare recenzia.
multumesc!