🔥 CARTEA DESTINE LA LIMITĂ ARE REDUCERE PE:

1.11

Destine la limită de Katie McGarry este o carte ce spune povestea a doi adolescenți încercați de viață care se găsesc unul pe altul și încep o frumoasă poveste de iubire.

Echo și Noah sunt doi adolescenți atipici. Retrași și tăcuți, sunt marginalizați de către colegii lor. Fiecare ascunde un secret și are un anumit moment în viața sa din care a început să se comporte altfel. Diferența dintre cei doi e că Noah își știe tot trecutul, pe când Echo încă se întreabă cum a căpătat cicatricile pe care le are pe mâini.

Diferențele între ei sunt multe. Echo are o familie, chiar dacă formată din tată și mama vitregă, pe când Noah și-a pierdut-o într-un incendiu. Are doi frați aflați în plasament și vrea cu orice preț să cumpere o casă pentru a-i putea aduce lângă el. Muncește în fiecare zi în atelier făcând mobilă pentru a strânge banii necesari. Echo a decis să nu mai vorbească deloc, e felul ei de protest împotriva părinților care nu vor să-i spună cum a căpătat cicatricile pe care le ascunde în fiecare zi. Își găsește alinarea în alergat în fiecare seară. Așa ajunge la garajul lui Noah și revine în fiecare seară. Nu îi vorbește, dar stă și îl privește lucrând. Va începe și ea să-l ajute. Vor lega o prietenie fără cuvinte. Uneori e mai profundă decât prietenia propriu zisă.

Dacă îți place recenzia cărții DESTINE LA LIMITĂ, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Katie McGarry

Ambii vor normalitate în viața lor, dar trecutul îi bântuie: Echo are coșmaruri în fiecare noapte și de aceea evită să adoarmă, Noah se gândește în fiecare zi cum să-și recupereze frații. Într-o lume nebună în care nimeni nu îi înțelege, colegii cred despre Echo că ar fi încercat să se sinucidă, iar despre Noah că este vicio și violent, o singură persoană îi va ajuta cu adevărat. O persoană care nu e legătură de sânge, dar căreia îi pasă de ei: asistentul social cu care au întâlniri săptămânale.

Vor petrece mult timp împreună pentru că Echo îl va ajuta să ia note mai bune. Dacă Noah se gândește doar la cum își îmbunătățească viața pentru a face o impresie mai bună în fața judecătorilor când va ăncerca să ia custodia fraților săi mai mici, Echo vrea să-și repare mașina rămasă de la fratele ei,Aires,la care a ținut enorm, vrea să afle de ce a renunțat la pictură și cine sau cum a căpătat cicatricile de pe mâini pe care le consideră hidoase. În lupta pentru atingerea țelurilor propuse, sunt singuri. Noah singur pe lume, într-o lume care are o părere proastă despre el pentru că și-a lovit odată tutorele care maltrata un copil, iar Echo singură pentru că tatăl ei s-a îndepărtat de ea, nu îi vorbește, ci îi ordonă, nu o întreabă cum se simte, s-a apropiat foarte mult de noua soție cu care va avea un copil și despre mama lui Echo refuză să vorbească. Echo nu are voie să o vadă pe mama sa și nu știe de ce. Toată lumea păstrează secretul accidentului ei crezând că o menajează și astfel îi fac un bine, dar faptul că nu-și amintește nimic o chinuie și va face orice să afle ce s-a întâmplat în ultima sa seară ca o adolescentă normală.

Noah începe să o iubească, cu acea iubire cu care vrei să protejezi un om, să-i afli durerile și suferințele, să-i fi alături, să îi iubești fiecare părticică din corp chiar și cicatricile. Echo vede în Noah acea forță masculină care poate să o posede și să o înnebunească, vede protecție, gingășie, bunătate, blândețe, delicatețe, sprijin, tot ce are nevoie pentru a se simți întreagă și din nou fericită. Fericită la acel nivel de liniște pe care l-a pierdut odată cu accidentul.

Firul povestirii se ramifică, povestea devine mai interesantă cu fiecare pagină pentru că autoarea știe cum să aducă informații noi fără să potolească setea cititorului și mai mult sporind-o.

Destine la limită este o carte care mi-a plăcut la nebunie deși nu sunt fan al cărților contemporane pentru că nu m-au impresionat prea multe. Am citit-o pe nerăsuflate și la final eram tristă că s-a terminat.

🔥 CUMPĂRĂ CARTEA DESTINE LA LIMITĂ CU REDUCERE DE PE:

Vezi Top 100 cărți ale anului 2023
Titlu: DESTINE LA LIMITĂ
Autor: Katie McGarry
An apariție : 2013
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 432
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2009

Alte recenzii de la Katie McGarry:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Toate florile Parisului” de Sarah Jio

Recenzie ”Toate florile Parisului” de Sarah Jio

"Toate florile Parisului" de Sarah Jio e o ficțiune istorică despre dragoste, supraviețuire și sacrificii în cel de-Al Doilea Război Mondial. Este cu adevărat o carte emoționantă care mie mi se pare perfectă de citit toamna. Viețile a două femei se întretaie iar...

Recenzie ”Exist, exist, exist” de Maggie O’Farrell

Recenzie ”Exist, exist, exist” de Maggie O’Farrell

Viața este o cursă cu obstacole, obstacole ce parcă nu se termină niciodată și cu greu se lasă depășite. Momentele de fericire alternează cu cele neplăcute care ne pun răbdarea și rezistența la încercare. Am citit Hamnet scrisă de această autoare (care a fost...

Recenzie „Pandora” de Susan Stokes-Chapman

Recenzie „Pandora” de Susan Stokes-Chapman

Am început să citesc această carte pentru că am primit-o în dar şi chiar dacă pe copertă scria că este un Bestseller al “The Sunday Times” nu o mai văzusem nicăieri în public şi nu citisem nimic despre ea. La ce te gândeşti când vezi Pandora? Desigur: cutia Pandorei,...

0 0 votes
Article Rating
Oana Pauna este redactor Booknation.ro de 3258 zile și a scris până acum 45 articole. Se află pe poziția 1 din 43 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Pauna aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments