Recenzie „Dicționar biografic de istorie a României” de Stan Stoica

de | mai 29, 2020 | Educație, Istorie, Recenzii cărți

,,Istoria este cea dintâi carte a unei nații. Într-însa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul,,  N. Bălcescu.

Dicționarul biografic de istorie a României este o lucrare amplă realizată sub coordonarea lui Stan Stoica. Volumul este dedicat personalităților care au influențat Istoria României încă din cele mai vechi timpuri. Autorii colaboratori au fost: Vasile Mărculeț, Stănel Ion, Alexandru V. Ștefănescu, Valentin Vasile, Valentina Bilcea, George Marcu și Constanța Pirotici.

Am considerat necesar să menționez toate persoanele care au contribuit la realizarea acestei cărți, deoarece consider că rezultatul muncii lor trebuie prețuit și pus la loc de cinste în bibliotecă. Volumul este dedicat oricărei vârste, fiind accesibil și foarte ușor de lecturat. Dicționarul a fost publicat la Editura Meronia.

Prefața reprezintă argumentul adus de către autor, cu privire la alegerea personalităților politice care au fost enunțate în acest volum, dar și ce dificultăți a întâmpinat acesta în elaborarea lucrării. Criteriile de selecție au fost: rolul politic, deținerea unor funcții importante din punct de vedere politic, sau contribuția adusă societății.

Astfel că, regăsim atât personalități care s-au remarcat prin curajul și dorința puternică de a aduce un plus de valoare, cât și personalități care au influențat în mod negativ evoluția societății românești.

Un argument adus de către redactor a fost acela că informațiile expuse în dicționar sunt pur obiective, fără impresii personale, tocmai pentru a se evita influențarea cititorului. Părerile oamenilor sunt împărțite în ceea ce privește Istoria României. Poate unele persoane admiră personalități istorice pe care alții le blamează. Acest punct de vedere obiectiv al redactorilor este venit strict din dorința de a informa corect cititorul, expunând faptele exact așa cum au fost ele.

Tocmai din acest motiv, redactorul Stan Stoica oferă ocazia fiecărui cititor de a participa activ la elaborarea unei noi ediții a acestei serii, printr-o invitație de a contribui cu sugestii sau informații noi. Acțiune pe care eu o consider mai mult decât bine venită.

În ceea ce privește structurarea informației, aceasta a fost făcută după normele enciclopedice. Regăsim numele personalităților marcante din Istoria României, aranjate de la A la Z, urmate de informații esențiale precum: data și locul nașterii, funcția deținută, distincțiile primite și un istoric al faptelor sale.

Hărțile istorice expuse printre ultimele file ale cărții ne oferă ocazia de a urmări evoluția societății românești încă din cele mai vechi timpuri, aducând un plus de informație. De la provincia romană Dacia, până la Statul Român de după revoluția din 1989, hărțile trasează cu exactitate conturul unei societăți marcate de o istorie tumultoasă.

Scopul acestui dicționar este acela de a aduna biografiile celor mai importante personalități din Istoria României într-o singură lucrare, pentru ca cititorii să poată accesa informația rapid și corect. După cum afirma și academicianul Dinu C. Giurescu, Dicționarul este un instrument cu totul necesar. Reprezintă un început de drum pe care sugestiile și observațiile cititorilor îl vor completa.

Titlu: DICȚIONAR BIOGRAFIC DE ISTORIE A ROMÂNIEI
Autor: Stan Stoica
,
Vasile Mărculeț, Stănel Ion, Alexandru V. Ștefănescu, Valentin Vasile,
,
Valentina Bilcea, George Marcu, Constanța Pirotici
An apariție : 2008
Editura: MERONIA
Nr. Pagini: 632
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 1266

Alte recenzii de la Stan Stoica:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Diana Cornila a fost redactor Booknation.ro și a scris 56 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Cornila aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments