Știu că am ajuns târziu la cărțile Gabrielei Adameșteanu, dar ce încântare, ce deliciu, de ce plimbare încântătoare am avut parte printr-un București necunoscut mie, postbelic și demult dispărut, la braț cu Vica, eterna optimistă și luptătoare, prototipul de babă grobiană care denaturează adevărul în funcție de starea emoțională și nevoia de moment, femeia pentru care actualizarea și împrăștierea bârfei au rămas singurele bucurii ale vieții, singurul mod în care simte că este încă implicată în comunitate și în care poate suporta singurătatea. Povestea nu se rezumă doar la o dimineață pierdută, ci se raportează la o întreagă lume sufocată și jertfită pe altarul comunismului. Perspectivele din care este redată cartea sunt reprezentate de câteva voci din medii diferite și cu stiluri total opuse, de altfel modul de prezentare al fiecărui personaj în parte este foarte migălos construit și pliat pe personalitate și educație: Vica Delcă, fostă croitoreasă și mică negustoreasă, mahalagioaică și tată cu un nesecat optimism, Ivona Scarlat, o rămășiță din lumea bună de altădată și Madam Ioaniu, o femeie aparținând marii burghezii, egoistă și independentă în tinerețe, educată și cochetă, care după experiența a două războaie și multe pierderi se maturizează și ajunge ca la bătrânețe să-și schimbe mentalitatea și atitudinea.
Tema romanului, o mică bijuterie a literaturii române contemporane, este viața și implicit familia. Deși temporal parcurgem doar o dimineață, gândurile și amintirile personajelor ne poartă în trecut urmărind întâmplări și evenimente marcante din viața acestora. Stilul romanului este unul protocolar, care urmărește păstrarea aparențelor, o anumită conduită strictă, o pudoare închipuită care îngreunează conversația și apropierea personajelor. Personajele sunt trecute bine de prima și a doua tinerețe și par a trăi tot mai mult în trecut, din amintiri și regrete, în prezent luptându-se doar cu boala, rutina și măruntele probleme zilnice generate de lipsuri. Dar este doar o obligație pe care au fost educați să o îndeplinească deoarece prezentul este dezamăgitor și este asociat cu singurătatea și indiferența celor care altădată îi iubeau.
Dimineața pierdută poate fi extrapolată la nivelul vieților celor trei femei, ajunse în iarna vieții singure, dezamăgite, abandonate, resemnate, simțind că epoca în care trăiesc le este străină și inaccesibilă. În locul vieții tumultoase și agitate din tinerețe sunt nevoite să accepte o realitate meschină și fadă, plină de lipsuri, fără strălucirea de altădată, caracterizată de preocupări anoste: frica de boală, fobia față de viitor, orice schimbare părând catastrofală și un avertisment pentru o viitoare tragedie. Principalele lor caracteristici sunt pesimismul, hipersensibilitatea, dezinteresul, rezistența față de orice interferență cu exteriorul. Prin modul în care acționează sau gândesc, personajele se înscrie într-un anumit mediu social.
Situația Ivonei Scarlat mi s-a părut cea mai nefericită, o femeie sensibilă, educată, stilată, pe care viața a aruncat-o într-o căsnicie ratată și într-o societate comunistă în care nu-și găsește locul sau rolul. Dimineața pierdută prezintă un București în plină schimbare, în care două epoci complet diferite se ciocnesc: societatea burgheză intelectuală, aproape dispărută și proaspăta elită social-comunistă formată din fostele slugi ale celor dintâi (în ascensiune).
În ciuda comentariilor ei malițioase, a invidiei și inconstanței în opinii, mi-a plăcut Vica deoarece, ca și Muti, este o supraviețuitoare și o luptătoare, în totală contradicție cu temperamentul pasiv al Ivonei care a abandonat demult lupta și merge mai departe din inerție. Sistemul de valori în care a fost educată s-a prăbușit și ei îi este imposibil să se integreze în noua societate egalitaristă, alegând să se retragă în amintirile unui trecut în care se simțea protejată și prețuită, rămâne fidelă atitudinii deprinse încercând să salveze aparențele și să evite indiscrețiile. Construcția personajelor este într-adevăr fascinantă. Gabriela este un fin psiholog al tiparelor de mentalitate românească surprinse de cataclismul schimbării istorice, dar oricât de diferit trăiesc și gândesc personajele, toate sunt femei învinse (frânte) de tăvălugul istoriei și al vieții.
