O, Doamne Dumnezeule! De ce? Aceasta este unic concluzie la care ajungi după ce termini de citit ”Dimineți în Jenin” de Susan Abulhawa, apărută anul acesta la Polirom.
De ce ” Dumnezeul lor” nu s-a înțeles cu ”Dumnezeul celorlalți”?
Cu un stil adeseori poetizat autoarea ne oferă istoria nescrisă a poporului palestinian începând cu anul 1948. O istorie cutremurătoare, aproape neverosimilă, cu munți de victime colaterale și destine sfârtecate, cu strigătul deznădejdiei și speranțele zdrențuite de nenumăratele eșuări.
Această carte chiar m-a făcut să plâng, să strig în mine însumi, total bulversat de aflarea unei însângerate istorii care o lungă perioadă de timp a stat ascunsă sub covorul frumos aranjat alș știrilor prezentate de presa occidentală.
Dimineți în Jenin chiar a reușit să-mi îngenuncheze sufletul într-o atitudine de pioșenie față de nenumăratele atrocități îndurate de poporul palestinian, abominabile flageluri care nu au absolut nicio justificare.
Susan Abulhawa scrie cu lacrimi de sânge și tremur de incisivă durere care nu se va cicatriza vreodată cu adevărat.
Fiecare cuvânt al acestei cărți este un templu, o rugăciune rostită cu patos din minaretele lăuntrice ale imundului exil din meanderele căruia se înalță nenorocirile unor evenimente despre care lumea trebuie să știe.
Complexitatea personajelor și descriptivismul lăuntric al unor simțiri apocaliptice pogoară peste paginile acestei cărți o aură de sufocantă sfințenie, un amestec de viață și neviață, de zbatere a unor rădăcini smulse din sărutul țărânei de idealurile slute ale unor ideologii sumbre.
Stilul poetic și duios combină durerea, nostalgia și fericirea într-o spirală care înalță milioane de neajutorate strigăte către inertele înălțimi ale unui cer care ar trebui să fie același pentru toți, o sarabandă a interogatoriilor care nu vor primi niciodată răspunsul mult așteptat.
Lectură plăcută!





