O poveste despre realitatea crudă și lupta pentru supraviețuire dintr-o mahala a Mumbaiului din zilele noastre. A fost un duș rece, m-am simțit descumpănită și îngrozită de viața îndurată de copiii din mahalalele indiene. Frustrant și cutremurător.
Mă gândesc cât de ușor, din cauza impulsivității și lipsei mele de răbdare, am momente când le-aș da pe toate dracu’ și aș pleca în lume. După cartea aceasta, o să mă gândesc de două ori înainte să las nervii să se reverse, o să-mi aduc aminte că am multe motive să fiu mulțumită cu ceea ce am și ceea ce trăiesc. Am realizat că lumea mea, cu bune și mai puțin bune, este un colț de rai prin comparație cu lumea lui Abdul și a altor copii din mahalaua Annawadi.
What you don’t want is always going to be with you
What you want is never going to be with you
Where you don’t want to go, you have to go
And the moment you think you’re going to live more, you’re going to die.
Katherine Boo a locuit într-o mahala indiană timp de patru ani pentru a se documenta pentru această carte. India, o țară în plină dezvoltare economică, încă adăpostește o treime din sărăcia și un sfert din foametea de pe planetă. Întrebările la care voia să afle răspuns erau legate de acțiunile ce ar putea fi organizate pentru a da o șansă copiilor care se nasc în mizera lume a indienilor săraci. Locuitorii din mahala nu așteaptă salvarea din afară deoarece știu că nimeni nu va veni să-i salveze și din această cauză sunt obligați să fie inventivi pentru a supraviețui.
Statisticile oficiale nu sunt reale și n-au legătură cu ceea ce se întâmplă fizic în aceste locuri mizerabile din care copiilor le este imposibil să scape. Justiția, programele de ajutor, subvențiile sunt angrenate într-o caracatiță a corupției și fraudei în care prejudecata și discriminarea sunt la ordinea zilei. Expunerea lui Boo este conformă cu realitatea și urmărește evenimentele și parcursul vieții câtorva familii din mahalaua Annawadi. Boo vorbește și documentează acțiunile poliției, ale sistemului medical de asistență, sistemului educațional, ale instanțele de judecată, stratificarea socială, interesele politice, religioase și economice din mahala, teama locuitorilor față de autorități, toate influențate de corupție și interese financiare.
“It seemed to him that in Annawadi, fortunes derived not just from what people did, or how well they did it, but from the accidents and catastrophes they dodged. A decent life was the train that hadn’t hit you, the slumlord you hadn’t offended, the malaria you hadn’t caught.”
“The Indian criminal justice system was a market like garbage, Abdul now understood. Innocence and guilt could be bought and sold like a kilo of polyurethane bags.”
“To be poor in Annawadi, or in any Mumbai slum, was to be guilty of one thing or another.”
Efectul corupției este sesizabil în starea de sărăcie extremă care are parte de rezolvări nesemnificative și inegale. Gândirea etică a tinerilor ce trăiesc în mahala este influențată de disperare. Egoismul este folosit pentru a supraviețui, umanitatea și empatia sunt ascunse și câteodată dispar cu desăvârșire. În acest loc în care epuizarea fizică și psihică este principala stare a locuitorilor, să fii bun este cumplit de greu și câteodată foarte riscant pentru propria viață. Până și aici, în acest loc mizerabil în care o masă decentă e un lux, există invidie economică.
Abdul și familia lui, ca și alte câteva mii de indieni săraci, trăiesc ilegal pe un teren ce aparține Autorității Aeroportuare din India. Mahalaua este în apropierea terminalului internațional al aeroportului din Mumbai. Annawabi este căcatul dintre trandafiri. Mahalaua este împrejmuită de cinci hoteluri de lux. Din această mahala, mii de indieni colectează zilnic deșeuri în zona aeroportului pe care îl vând apoi reciclatorilor. Gunoieri negustori. Oameni care cunosc valoarea oricărui lucru aruncat, dar vandabil.
O mare de invidie în care cei mai nenorociți caută să-i pedepsească pe cei cu un dram de noroc cu ajutorul unui sistem de justiție părtinitor și dezinteresat de soarta tuturor. Singurul mod în care autoritățile ar putea fi interesate de tragedia cuiva este profitul financiar. Dacă moartea cuiva nu generează profit, este mușamalizată, declarată moarte naturală și cazul închis.
Abdul este calul de povară, este copilul sacrificat pentru a asigura hrana celorlalți. Nimeni nu vrea să știe ce-și dorește Abdul, ce visează, către ce aspiră, capacitatea lui fizică de a colecta și vinde gunoaie e singura calitate care contează. Abdul nu a avut parte de educație, n-a fost trimis la școală deoarece familia n-a a vut posibilități financiare, dar își dorește să creadă că în lumea asta strâmbă în care a fost născut ar putea exista totuși dreptate. Dar există oare? Sau dreptatea acestor copii condamnați dinainte să se nască este ascunsă într-o sticlă cu otravă de șobolani?
Alte recenzii de la Katherine Boo:
