Unul dintre obiectivele mele livrești e să citesc cât mai mulți autori români contemporani.
Mi se pare firesc să mă familiarizez cu scriitorii care trăiesc în același spațiu geografic ca mine. Uneori mă regăsesc mai mult în cărțile lor decât în cele străine. E firesc oarecum, fiindcă avem același orizont geografic, istoric și cultural.
Cum adică să dispară un sat întreg?
Cea mai recentă carte a lui Cosmin Perța mă face să regret că nu mi-am luat mai în serios acest obiectiv. Este un microroman sau chiar o nuvelă care m-a atras încă de la descrierea de pe copertă. Cum adică să dispară un sat întreg? Și mai mult m-a intrigat că această premisă are o bază reală. Se pare că romanul a fost scris plecând de la dispariția reală a unui sat. Evenimentul a fost documentat de un jurnalist de la un ziar din Cluj. Jurnalistul respectiv era coleg cu autorul Dispariției, prilej cu care a și aflat de toată povestea. Chestiunea am aflat-o de la autor la lansarea online a cărții care se poate urmări pe pagina de Facebook a editurii Polirom.
Povestea a fost inițial scrisă sub forma unui scenariu de film.
Că e reală sau nu contează mai puțin. Ce mă interesează e că Dispariția e una dintre puținele cărți pe care le-am citit aproape fără să mă opresc. De altfel, am terminat-o în mai puțin de două ore și m-am simțit ca după un film (de obicei, sunt obișnuit cu cărțile mai lungi, pe care le termin în mai multe zile). Apropo de film, inițial povestea din carte a fost scrisă de Cosmin Perța sub formă de scenariu.
O carte pe care am citit-o în două ore, dar care mi-a dat de gândit mult după aceea.
Am citit-o pe nerăsuflate tocmai fiindcă m-a prins șirul narativ, mi-au atras atenția personajele și modul lor distinct de a vedea lumea. Inițial căzusem în capcana de a crede că citesc un roman de mister, dar cartea e dincolo de mister. Misterul nu l-am rezolvat așa cum m-aș fi așteptat. Însă meritul cărții e că mi-a schimbat așteptările, nemaivrând, în final, să descifrez misterul, ci să reflectez asupra unor chestiuni care îl depășesc. Ca tipologie, probabil s-ar încadra undeva între fantastic, mister și chiar polițist, dar fără a se limita la asta.
Inițial, personajele par limitate la rolurile lor din poveste.
Bianca e jurnalista tipică ce luptă pentru dreptate, preotul e fie un idealist care crede că toată lumea s-a evaporat în rai, fie un ipocrit, iar primarul e (ce altceva ne mai spune ideea de edil în România?) un parvenit lipsit de identitate morală. Am zis inițial, fiindcă lucrurile se complică, ceea ce e interesant pentru o cărticică de 130 de pagini. Personajele sunt devoalate treptat. Aflăm despre istoria lor, de la traume la idealuri. Mai mult, ele sunt exponente ale unor probleme sociale specifice anilor postdecembriști. Pe măsură ce am înaintat cu Bianca în investigație, mi-am dat seama că ancheta e mai mult un pretext. Adevărata miza stă în identitatea personajelor din roman, adică a noastră. Cine sunt ele, deci cine suntem noi?
Problema identității se pune în contextul tematic al unei societăți afectate de trecutul său, în speță de comunism.
O lume în care idealiștii precum Bianca speră să se poată întoarce în lumi dispărute. Într-adevăr, intriganta dispariție a unui sat întreg e motorul construcției narative, lucrul care m-a făcut să dau pagina.
Dar, pe lângă sat, pe măsură ce mă apropiam de final descopeream că mai dispărea ceva: siguranța propriilor convingeri.
Alte recenzii de la Cosmin Perța:
