Poate datorită faptului că am fost dezamăgită de “Maestra”, “Domina” mi s-a părut un pic mai bună. Nici nu vreau să exagerez cu laudele, însă au fost unele momente care mi-au plăcut în această carte. De-obicei citesc într-un ritm alert cărțile care mă captivează, ei bine, am citit cea de a doua carte la fel destul de repede, cu gândul s-o dau gata și pe aceasta și deja să trec la a treia. Altfel, cum să mă apuc de altceva?!
În “Domina” Judith Rashleigh revine sub o identitate falsă, Elisabeth Teerlinc. Ea pare că a reușit să-și construiască, în sfârșit, viața la care a visat și pentru care a sacrificat atâtea alte vieți. Ea este proprietara unei galerii din Veneția. Acum, unicul ei vis este să găsească un tablou neprețuit pe care să-l vândă cu o sumă impunătoare.
Însă, fantomele din trecut vin să-i tulbure existența. Cineva îi știe secretele și nu o lasă să se bucure de liniște. Mafia rusească își face apariția prin Pavel Yermolov, un oligarh care îi propune să stabilească valoarea colecției lui. Judith descoperă în colecția oligarhului multe capodopere ale picturii și presupune că proveniența tablourilor nu este tocmai una curată. Goana după cel ce stă în umbră începe și Judith se transformă din ucigaș, în detectiv…
Ca și în “Maestra” sunt unele întâmplări care nu au sens. Chiar la început mi-am zis că nu e nonsens de ce numele galeriei este “Gentileschi” atunci când Judith îi servise acest nume polițistului Romero da Silva. Adică cum? Atât de atentă la tot, criminal “Maestru”, dar așa detaliu important scăpat ca prin urechile acului? De-asemenea, ușurința cu care ea se împrietenește cu toți, doar fiindcă are bani, și se poate învârti în cercuri influente, pe mine nu m-a convins.
Și dacă ziceam mai sus că “Domina” mi s-a părut un pic mai bună decât “Maestra” nu este de aceea că autoarea a folosit un alt stil al scrierii sau s-a trezit peste noapte cu o idee genială care să schimbe cursul acțiunii. Tot acolo a rămas din acest punct de vedere, aceeași scriere lineară și suspans scăzut.
Ceea ce am apreciat aici este referirea la tablouri, dat fiind faptul că eroina este acum un dealer de tablouri și picturi. Am început să caut pe internet imaginea tablourilor. Am fost surprinsă să le găsesc. Am apreciat informațiile noi pe care autoarea le prezintă prin descrierea tablourilor și mica biografie a lui Caravaggio, pictorul italian acuzat de omor și exilat.
De-asemenea pentru a-mi face lectura mai atractivă am trecut peste scenele obscene. Se povestește și câte ceva din copilăria eroinei, apar episoade din trecut, realizăm deci, ce a stat la nașterea acestei figuri de monstru. Faptul că crimele nu se mai succed cu viteza luminii precum în “Maestra” este un alt argument în favoarea romanului. Toate aceste elemente au făcut lectura celei de a doua părți un pic mai agreabilă decât prima parte a trilogiei.
Urmează “Ultima” și scap și eu de ea, și ea de mine.