Domnul Haralambie de Florin Grigoroșoaia este cel mai frumos mod prin care descopăr un nou autor român contemporan – ce mă surprinde prin povestea pe care a dăruit-o lumii cititoare. E povestea perfectă pentru toamnă – nu este atmosfera liniștită a anotimpului în acest roman, dimpotrivă, abundă de elemente sumbre, simboluri, mesaje ascunse, necunoscut, secrete, senzații stranii. Dincolo de cuvinte se află mult mai mult decât ai putea crede – dar ești pregătit să descoperi, să înțelegi, să înveți. Nu e o poveste menită să (te) sperie, să (te) înspăimânte, doar evidențiază un mesaj puternic. Care să fie oare fi acesta? Unul cu care te-ai mai întâlnit măcar o dată. Un mesaj căruia și tu i-ai ”testat” veridicitatea în această viață.
Domnul Haralambie este personaj central, în jurul lui roiesc foarte multe alte personaje importante în desfășurarea acțiunii. Este prezent în toate situații complicate și are un impact puternic asupra locuitorilor din Valea Înaltă – în trecut și în prezent. Aș spune și viitor, căci e foarte posibil să fie la fel de invocat – sub diverse nume și forme. Îmi imaginez că e sumbru ceea ce scriu acum, dar vei înțelege că am motive să susțin ultima parte a afirmației de mai sus.
Te descurajează lipsa unui sinopsis? Pe mine mă încântă, iar în cazul de față, coperta a oferit ceva mai mult decât cuvinte. Imaginile (care nu sunt pentru design, nu sunt alese întâmplător) pe care le-am descoperit imediat ce-am deschis cartea, m-au făcut și mai curioasă în privința poveștii. Imaginație activată, sunt gata să călătoresc în Valea Înaltă! Domnul Haralambie, mă surprinzi plăcut, te rog?!
Două planuri temporale – mai multe suflete unite de traiul zilnic, de întâmplări trecute și prezente care-i pune în gardă. Ce s-a întâmplat în satul în care consătenii se cam feresc de Agneta (tanti Neti)? – nu e văzute cu ochi buni de către vecinii ei. Ce-ar putea să o mână de om peste care au trecut ani și și-au lăsat amprenta? Toate întrebările sunt pertinente și au răspunsuri clare. Toate se vor clarifica până la urmă. Eu am fost atât de sigură în privința tuturor, doar că m-am înșelat.
Nucul vechi de peste un veac face umbră casei, dar pentru ochii familiei este și un protector de-a lungul generațiilor familiei Popa (…) străjerul nuc susține casa și dealul abrupt (…). Uneori păreau minciuni umflate pentru cei mai tineri , dar o parte lemnoasă ce ieșea din pământ, în curte, în fața cotețului găinilor, părea să fie unul dintre tentaculele nucului , aflat la peste patruzeci de pași de trunchiul copacului
Ion Popa, capul familiei, nu mai este printre cei dragi ai lui, dar îl simți prezent, viu și în continuare protectorul celor dragi – cu ajutorul nucului, prin rădăcinile lui puternice și sănătoase. Îl asemăn pe acest soț și tata cu un copac – un om puternic, aplecat la pământ de greutăți, dar mereu pregătit să se îndrepte și să nu renunțe niciodată.
Ghiță Popa, la doar douăzeci și trei de ani visează cu ochii deschiși, își dorește foarte tare ceva anume și tot speră că va primi, că dorința lui se va îndeplini cumva. Cum se îndeplinesc dorințele? Tânărul speră că e suficient să spună ce vrea și se va întâmpla exact cum vrea el. Nu se mai gândește la nimic – nu ia în calcul nicio secundă cum se va întâmpla totul. Din păcate, caută calea scurtă, fără să depună pic de efort. E posibil să trăiască ceea ce își dorește cel mai mult și mai mult. Da! Dorința i se va îndeplini! Ce-și poate dori un tânăr în floarea vârstei? Nu-și dorește bani fără să muncească și nici să se însoare nu-i planul lui măreț. Despre băiatul familiei Popa mai spun că nu e deloc fericit Cine îl descurajează la fiecare pas? Îl cunoaște foarte bine și știe că nimic din ceea ce spune că va face cu viața lui nu este adevărat. Nu-și găsește nici locul, nici rostul în locul pe care-l numește acasă. Și-atunci care este soluția?
Situația lui Ghiță nu e una roz. Nu i-a fost niciodată ușor, nici în copilărie, nici în tinerețe. De când se știe, doar bunica îl înțelegea, alina, împăca și îi lua apărarea. Ce știu sigur? În timp ce îi descopeream întreaga poveste, m-am întristat și am simțit cât de tare suferă pentru că nu e pe deplin acceptat, pentru că este judecat și i se evidențiază dependența de familie, de confortul de acasă.
Mai știu sigur că dorința lui Ghiță s-a îndeplinit. Să fi descoperit tânărul vreo rețetă minune? O fi profitat de vreo oportunitate pe care a primit-o și a știut că nu o poate refuza? Nu-ți spun nimic, te rog doar să citești romanul ca să afli singur toate detaliile. E păcat să-ți spun părerea mea, să-ți fur bucuria lecturii.
După multă vreme, în casa familiei Popa, din Valea înaltă, îți face apariția Darius – noul proprietar al casei.
Copacul mastodont e rănit. Un braț chiar creanga de deasupra casei, a fost pierdut într-o luptă impetuoasă, dar nedreaptă, cu furtună. Nucul a luptat cu mâinile goale, iar adversarul său cu arme precum fulgere și tunete. Furtuna a învins și a tăiat prin trăsnet, ca o sabie cu foc, mâna protectoare ce veghea peste acoperișul casei.
Cine este Darius și de ce a venit în sat? Nu e vreun cumpărător, ba chiar este sfătuit să vândă cât mai repede – doar nu se va muta de la oraș la sat. La scurtă vreme de la sosirea lui în Valea înaltă, Darius e luat prin surprindere: ceva îl face să-și pună întrebări și să caute răspunsuri. Nu l-a speriat, doar a devenit foarte curios și bănuitor cumva.
De la statutul de proprietar ș locuitor al casei, devine detectiv, alături de Ingrid. Ce caută cu atâta determinare tinerii? Au descoperit fotografia cu Domnul Haralambie. Cine să fie acesta? Pare a fi un artist, un om important – despre au scris ziarele cândva. Nu e necunoscut. Dar nici foarte îndrăgit de către locuitorii satului. Unii fug numai când îi aud numele, refuzând să vorbească, alții aleg să spună ce știu. Să fie oare asta decizia corectă care nu va avea repercusiuni asupra celorlalți?
M-am înșelat amarnic. Pe domnul Haralambie l-am bănuit de toate cele – nu la voia întâmplării, desigur. Văzând reacțiile sătenilor la ce anume poți să te gândești? La ce e mai rău și urât. Dar nu, nu e omul cu blestemul. Clar nu este nici măcar cine crezi tu că este. Nu e ceea ce pare, căci nu se plimbă prin sat nestingherit – nu a făcut asta nici pe vremea lui Ghiță, nici acum, la venirea lui Darius.
În sat nu e, nici nu a fost vreodată, dar cum de îl știe întreaga suflare? A reușit domnul Haralambie să pună tot satul pe jar cândva. Au crezut cu toții că nevorbind despre el și toate pățaniile pe care le-au avut mulți dintre ei, acesta va dispărea și îi va lăsa în pace. Așa a fost până la venirea lui Darius.
Curiozitatea și cercetările detectivilor amatori să-l fi determinat să se întoarcă să-și termine treaba? Cred că pe tot parcursul lecturii m-am ”frământat” încercând să anticipez cine e acest domn misterios și care e misiunea lui. L-am numit oricum, l-am considerat rău, urât – nu fizic nedrept, fără pic de suflet. Bănuiești cine e domnul Haralambie? Și eu ziceam că da. Și nu era niciodată cine ziceam eu.
Darius nu e doar Darius. Acest tânăr vine în Valea Înaltă cu o misiune, alta mult mai importantă. Darius e mai mult decât ceea ce pare la prima vedere – are anumite capacități și din acest motiv a fost trimis în sat. Va înțelege ceea ce îi explică Haralambie? Ceea ce vreau să-ți spun (ca să te liniștesc): Haralambie nu e rău, doar pare a fi răutatea întruchipată.
Nu știu dacă mă crezi când îți spun că romanul Domnul Haralambie este un semnal, o reamintire, căci uităm des că totul în această viață e în echilibru. Eu una, prin domnul Haralambie, mi-am reamintit de puterea umană, de puterea gândurilor, de puterea propriilor acțiuni. ”Ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să primești și s-ar putea să-ți pară rău”.
Domnul Haralambie este un roman profund despre căutarea propriului sine, despre acceptare și puterea de a te reechilibra, despre adevărul în care te încrezi și te duce mai departe, despre sensul vieții și scopul vieții pe pământ. Un roman. O poveste care-ți dă mult de gândit, dar te învață de bine – răul nu are doar rolul de a pedepsi.
Alte recenzii de la Florin Grigoroșoaia:
