Recenzie „Dragă inimă” de Vasi Rădulescu

de | ian. 20, 2021 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Dragă inimă de Vasi Rădulescu„Dragă inimă” de Vasi Rădulescu este o carte primită în dar ce mi-a încălzit inima, mi-a frânt-o pe alocuri, mi-a stors câteva lacrimi pe furiș. Povestirile acestea personale inspirate din viața reală și redate de un doctor de inimă sunt inspiraționale. Fiecare conține câte un gram de înțelepciune și sfaturi despre cum îți poți menține cordul sănatos și împlinit.

Minunata carte cu o copertă superbă te emoționează. Te face sa te oprești pentru câteva clipe din zbuciumata ta viață pentru a acorda atenție lucrurilor mici, gesturilor, cuvintelor, oamenilor frumoși de lângă tine.

„Dragă inimă” e o carte de povestiri personale, caldă, emoționantă, cu care vei simți o imediată legătură

Sunt povești scurte inspirate din viața reală, din experiențele doctorului scriitor, avute în spital și de-a lungul vieții, cu accent pe copilăria sa care l-a transformat în omul de azi. De asemenea, unele fragmente din carte sunt sub formă de scrisori adresate de autor inimii sale. Limbajul este accesibil, deși uneori vei da și de termeni de specialitate. Ce îmi mai place la această scriere este faptul că înveți chestii utile din ea, cel puțin termeni ai unor afecțiuni des întâlnite în ziua de azi.

Prin cuvintele sale frumoase, calde și sincere vei descoperi un om simpatic, un om ca toți ceilalți, dar care își face meseria atipic. Nu vindecă inimi doar fizic, ci și emoțional. Vasi Rădulescu este un doctor scriitor, culegător de povești, pe care le spune la rândul lui inimii lui și inimii celorlalți cu care intră în contact. Așa cum fac prin excelență prin această primă carte a sa apărută în 2018.

Mă bucur nespus de mult că prietena mea dragă ce mi-a făcut cadou această carte și încă una de la doctorul de inimi mă surprinde mereu cu cărți de care nu am auzit. De cele mai multe ori aceste volume sunt foarte bune și diferite față de ce citesc în mod obișnuit.

Mă surprind plăcut și sunt încântată că descopăr autori noi și talentați, în plus din România atunci când este cazul

Înainte să am pe mână aceste titluri, „Dragă inimă” și „Să-ți pui o dorință”, nu cred că auzisem de ele și nici de autorul lor. Dar acum le-am descoperit și în plus am aflat și de alte 5 titluri ale aceluiași scriitor, care cred că îmi vor deveni la fel de dragi. Vasi Rădulescu rupe din sufletul său sentimente, povești, amintiri din copilărie și situații din meseria sa de medic pentru a le da viață eternă în paginile unei cărți ce îți atinge inima în mod invizibil.

Sfaturile pe care le oferă autorul nu sunt ca niște reguli pe care ești forțat să le urmezi. Sunt avizate și totuși le vei lua în considerare și le vei aplica în viața ta deoarece le vei deprinde natural, în urma citirii acestei cărți.

Titlu: DRAGĂ INIMĂ
Autor: Vasi Rădulescu
An apariție : 2019
Editura: READERS DO GOOD
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 2152

Alte recenzii de la Vasi Rădulescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „The trial of the sun queen” de Nisha J. Tuli
Recenzie „The trial of the sun queen” de Nisha J. Tuli

Trial of the Sun Queen, prima carte din seria Artefacts of Ouranos de Nisha J. Tuli, este o carte pe care mi-a fost teamă să o încep; nu știam prea multe despre ea și mă temeam că nu îmi va plăcea… dar, spre fericirea mea, povestea a fost exact ceea ce căutam: plină...

Recenzie „Write me for you” de Tillie Cole
Recenzie „Write me for you” de Tillie Cole

Tillie Cole are un talent extraordinar de a te face să plângi în hohote; poveștile ei sunt atât de apropiate de realitatea dură pe care o trăiesc unii adolescenți, iar emoțiile sunt atât de profunde încât le simți până în măduva oaselor. Mi s-a mai întâmplat cu A...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 1 lună, 13 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Evadare din România lui Ceaușescu”

X