[…] pentru că aceasta nu este literatură, ci doar viață.
Experiența m
ea cu laureații Premiului Nobel pentru literatură n-o pot defini ca fiind una fericită; cu excepția unor foarte și prea puține nume, restul au fost… aiureli. Dar Alice Munro face parte din acel restrâns „club” al autorilor care nu doar scriu, ci și reușesc să pătrundă și să redea esențialul firii umane, dezvăluind din resorturile cele mai profunde.
În povestirile din volumul „Dragă viață” temele sunt variate și se axează pe relațiile dintre rudele de diferite grade, relații cu vecinii sau relații cu semenii, relații care includ ori duc la avortur sau adulter, accidente, sinucideri, bovarism, sex aiurea, Parkinson sau Alzheimer, modele patriarhale și religioase riguroase – pe scurt, viață.
Este exprimată o forță a sentimentelor umane din care se desprinde cu facilitate puritatea manifestărilor acestora, indiferent de polaritatea lor. În cărtile sale, Alice Munro nu judecă și nu condamnă, ci doar se rezumă la relatarea episoadelor. Fără a se pierde din coerență sau a da impresia de fragmentare, poveștile par a se desprinde din contextul amplu al existenței personajelor.
Focalizarea pe anumite momente doar completează această imagine panoramică asupra vieții surprinse, și aș spune că tocmai acesta este talentul autoarei, faptul că reușește să asigure cititorul de faptul că viața personajelor a existat până la momentul relatării, dar mai ales că se va petrece și după ce ultimul punct a fost pus.
Se desprinde clar tiparul pe care personajele cărții îl parcurg, și anume se încearcă depășirea condiției sociale, omul aflându-se în căutarea identității de sine, chiar cu prețul eșecului pe ambele planuri. De fapt, perioada istorică în sine (Marea Criză, al Doilea Război Mondial, anii ’70) este de fiecare dată una a schimbării, a spargerii de tipare și a stabilirii unor noi deziderate, în ciuda tranziției nesigure și instabile.
Se remarcă o simbolistică variată ce preia emoțiile și sentimentele, traumele, dorințele cele mai arzătoare și secretele și le proiectează într-un cadru psihologic amplu: pădurea, descrierea pe larg a drumului copilăriei, dansul ca descătușare sunt câteva dintre elementele pe care Alice Munro le folosește drept tipare pentru fresca umană construită.
Până la urmă, volumul vorbește despre, aşa cum reiese şi din titlu, forţa vieţii: o viață dragă şi scumpă – deși imperfectă – tocmai prin unicitatea și irepetabilitatea sa.
Dar cu orice se poate face ceva, dacă vrei cu adevărat. „Mândrie”
Alte recenzii de la Alice Munro:
