Elantris, cu zece ani în urmă, era cel mai frumos oraș din lume, orașul zeilor și al luminii. Acum este o ruină ce adăpostește trupurile blestemate ale elantrienilor rămași să-l bântuie. Foști zei, astăzi cadavre atinse de blestem, care, chiar dacă n-au nevoie de hrană, sunt continuu chinuiți de foame, ale căror inimi au încetat să bată, dar a căror durere nu se sfârșește niciodată.
Pământul este stăpânit de fjordelezi și de religia lor dinamică, bine organizată, de tip militar și în continuuă expansiune. Doar două regate au rămas neconvertite: Arelonul, care până acum zece ani avea propriii zei în elantrieni și Teodia care este apărată de mare. Dar Elantrisul a căzut, zeii nu mai au puterea de a proteja Arelonul, iar Imperiul Fjordelez vrea supunere sau exterminare totală pentru ultimii rămași. Nu există cale de mijloc. Nu există războinici în Arelon, sunt un regat de negustori, cu o ierarhie bazată pe mărimea averii, nu pe abilități politice sau militare. Se considerau deasupra oricărei amenințări și a oricărui pericol deoarece aveau zeii de partea lor. Dar catastrofa s-a produs, zeii au fost dați jos de pe piedestaluri, iar arelonienii n-au nicio cale să se apere de forța imperială.
Mare parte din carte este despre politică, religie și intrigile unora de a se salva și a altora de a domina. Religia tuturor are aceeași bază, dar la un moment dat a existat o scindare din care s-au desprins două ramuri: una mai blândă, Shu-Korath, care este practicată în Arelon și Teosia, și una mai ambițioasă și mai crudă care a înghițit deja restul lumii, Shu-Dereth.
Sunt trei personaje principale. Raoden, prințul blestemat al Arelonului, figura pozitivă și optimistă care deși atins de Transformare, nu renunță la luptă. Sarene, prințesa teosiana, atipică, ambițioasă și inteligentă, a cărei căsătorie politică o obligă să–și părăsească țara și înaltul preot fjordelenez, Hrathen, mânat de ambiție și muncit de îndoieli. Cei trei se întâlnesc în capitala Arelonului unde are loc mare parte din intrigă.
Este evident că este prima încercare de fantasy a lui Sanderson, și nu e rea, dar nu se ridică la nivelul Arhivei de Lumină. Sanderson a înghesuit prea multă informație și nu a detaliat acolo unde ar fi trebuit: magia elantriană și sistemul social din Arelon. Am rămas cu multe întrebări. De asemenea, personajele sunt deranjant de idealizate pentru a putea fi și simpatizate. Înaltul preot mi s-a părut cel mai de bun simț personaj, chiar dacă este un personaj negativ. Este un personaj creat din umbre și lumini, un personaj al contrastelor și al schimbărilor extreme de atitudine. M-a luat prin surprindere și în final i-am devenit aliată și susținătoare. Principalele mele nemulțumiri sunt legate de dialogurile foarte slabe, de strategia copilărească a prințesei și de succesul bazat pe noroc chior al eroilor.
