„Erotismul nu este excesul plăcerii, ci plăcerea excesului.”
Emmanuelle este un nume celebru: el aparține autoarei de origine thailandeză, născută în 1940, căsătorită la șaisprezece ani cu un mare diplomat francez și care, la nouăsprezece ani, publică cel mai citit roman erotic scris vreodată; unei serii de 25 de cărți dintre care, cea mai cunoscută este romanul de față apărut clandestin în 1959, interzis în librării și cotat ca fiind cât se poate de scandalos; și unei serii de cincisprezece filme extrem de populare între anii șaptezeci și nouăzeci, în întreaga lume, inclusiv în România.
Simbol al revoluției sexuale, romanul „Emmanuelle”, vândut în milioane de exemplare, este o capodoperă a literaturii erotice, recunoscută abia după treizeci de ani de la adevărata sa valoare și citată alături de textele lui Sade sau Bataille – ei, bine, asta chiar e ceva.
Emmanuelle Arsan a mai scris și: ‹‹La siamoise nue››, ‹‹Les enfants d’Emmanuelle››, ‹‹Les soleils d’Emmanuelle››, ‹‹Vanna››, de asemenea, la fel de bine vândute.
Inițial, am cumpărat această carte pentru că m-a intrigat faptul că a fost interzisă în librării și biblioteci, iar, apoi, avea un preț destul de mic, și am zis să-i dau o șansă. Nu, recunosc, nu prea sunt fan al literaturii erotice, nu mă dau în vânt după „50 Shades of Grey” sau după cărțile lui Sylvia Day, însă am recunoscut în această carte ceva care trece dincolo de actul acuplării, dincolo de plăcerile fizice și aventurile personajului principal – Emmanuelle – dau expresie unei concepții optimiste și radioase despre erotismul omului, oferind imaginea ființei eliberate de servitute și decădere morală, traversată de o urmă filosofică destul de fină, încât îți vine să te întrebi cum a reușit să intuiască și să se exprime literar atât de convingător o simplă fată de doar 18 ani, plină de referințe la autori celebri precum Eluard, Bataille, Artaud?
Vă pot spune că, deși așa ar părea, această carte nu înseamnă doar sex, moravuri, primitivism, deși personajul principal parcurge un lung drum printre astfel de „lucruri”, dacă le pot spune așa (adică, eu, prin „lucru” definesc cam tot ce ne înconjoară, până și oamenii sunt niște „lucruri”), ajungând să înțeleagă, chiar să aibă satisfacția înțeleptului, ce reprezintă erotismul în viața omului, ca o cale de evadare în plăcerile trupești, sau un mod de exprimare a trupului, căpătând conotații filosofice? Este de meditat asupra unor aspecte din carte care îți dau de gândit, astfel încât, pe bune, să nu credeți că este o carte de umplutură, plină de scene sexuale și partide de amor – toate acestea se împletesc filosofic cu curiozitatea unei femei ce caută răspunsuri existențiale, manifestându-și aceste întrebări cu ajutorul trupului.
Sper că observați poza alăturată, adică se poate citi de pe foaie. EI bine, priviți doar rafinamentul unei simple fete de optsprezece ani, familiarizată, deja, cu autori celebre precum Goethe, Pierre Louys, Bataille, pentru a înțelege că ceea ce surprinde cartea nu e doar o reiterare a instinctului nostru trupesc.
Vorbind despre carte, Emmanuelle Arsan spune: „Nu v-am propus nimic altceva decât să respectați următoarele legi elementare – păziți-vă de îmbrățișările accidentale, care nu vă duc la altceva decât la somn, după ce ați atins orgasmul, nu vă mulțumiți doar cu atât, ci căutați să mai aveți orgasme, iar și iar; nu lăsați ca ușurința potolirii simțurilor să se contrapună exigențelor erotismului; nu imitaț beautitudinea lipsită de cugetare care conduce trista acuplare animală; nu confundați conceptul de ‹‹act sexual›› cu cel de ‹‹cuplu››.
Dacă aveți un pudism pronunțat în a citi asemenea cărți, ei bine, nu v-o recomand, deși nu văd nicio problemă în a citi o carte erotică. Este rațional, biologic, logic, și aș mai găsi sinonime, dar ați înțeles ideea. Ideea că o asemenea carte chiar merită citită, se citește ușor, aș spune, numeroase pasaje introspective și care-ți dau de gândit. Ceea ce iarăși mi-a dat de gândit este faptul că, după atâta timp, autoarea încă refuză să dea interviuri privitoare la operele ei, însă a reacționat prompt scriiund un articol într-un ziar prin care susținea adevărul operelor ei.
Vă recomand această carte, iar dacă o citiți, mi-ar face mare plăcere să vă reîntoarceți și să-mi spuneți cum vi s-a părut, ce ați înțeles. Voi adăuga, la sfârșit, o poză din carte, care mi s-a părut că ar surprinde, întocmai, esența romanului lui Emmanuelle Arsan. Paște fericit alături de cei dragi, cu speranțe împlinite, nu uitați, bucurați-vă de lectură!
Alte recenzii de la Emmanuelle Arsan:
