Între bizareriile mele de femeie, intră și preocuparea pentru ambalaj; da, mă emoționează frumosul și da, contează și coperta unei cărți. Susțin ferm opinia “nu judecăm după coperta (sau aspect)” o carte (sau fiinta), dar dacă se întâmplă că ea să ne placă, atunci e cu atât mai bine, nu-i așa?
Emoții, primul volum de poezie semnat Iulia-Florentina Paciurea, poartă cu grație și delicatețe (deloc întâmplătoare, aș zice) o astfel de copertă, și nimic nu mi s-a părut mai firesc decât să vă semnalez și vouă acest lucru. În ce mă privește, aflată la a treia întâlnire cu scriitura sa pot spune hotărât că Emoții mi-a câștigat detașat votul pentru coperta.
Autoare a prozelor Violet, Déjà vu și Apă plata cu lămâie, Iulia F. Paciurea găsește încă timp (și inspirație) să scrie și poezie. Și o face destul de bine, în tot cazul, accesibil, pentru o mare categorie de cititori, care se vor recunoaște adesea în temele abordate.
Nu intră în preocupările acestei autoare contemporane ideile încâlcite și cuvintele afectate, preferând, oricând, simplitatea, firescul, sentimentul authentic. Iubirea, visurile, natura, curgerea timpului, melancoliile, sunt câteva dintre motivele presărate în carte, deci vedeți, Emoții nu este doar un volum învelit frumos, ci ascunde și destul mesaj.
Dovadă a sensibilității și, deopotrivă, a curajului, versurile sunt voit (și asumat) desenate “în dulcele stil clasic”, cu rimă și frecvent catren, așa încât dacă simțiți nevoia să va scuturați puțin de atâta modernism și să (re)aduceți zilelor un pic din farmecul discret al clasicului, acest volum de poezie poate fi o bună ocazie.
Îmi trebuie o fabrică, / O fabrică de bani, / Să fabric o moneda / Stăpână peste ani. notează penelul în poezia din deschidere M-amăgește iubirea, prilej pentru noi de a cunoaște unul dintre motivele volumului, reluat de mai multe ori: trecerea timpului, acest adevăr implacabil din viața fiecărei celule vii din Univers. Și dacă totuși, printr-o vrajă, am deține cheia tezaurului, am fi, automat, scutiți și de abonamentul costisitor la “uzinele de dor?” Rămâne un mister…
Cu “ochi de copil și gânduri de joacă”, eul nu se poate totuși sustrage melancoliei și frământărilor de adult; dorul de casă, de universul copilăriei, Crăciunul cu magia și sfințenia lui, liniștea din suflet și zarvă pitorească a jocurilor – imprimate în simțiri, oriunde ar fi trupul; Și mi-e dor de casă, oriunde aș fi.
Am vise și doruri strecurate tiptil…/ De Crăciun vârsta și timpul nu au ce să-mi facă, /
(…) Inimi de piatră doar Crăciunul topește, / Nimeni nu-i trist, nimic nu-i pustiu! (…)/ Azi există speranță în toate (De Crăciun)
Iubirea, fie că e dorită, visată, pierdută, chemată este, înainte de toate, simțită cu fiecare nerv și celulă, fiecare gând și respirație. Iubirea este iubită pentru ea însăși ( Iubire, mai stai până mâine; / Îmi ajungi, nu vreau sare și pâine), fie că e lumină (Iubire, mai stai până mor/ Cu mâna pe clanță-n pridvor (…) Oricum ești un înger…Mai stai!) sau întuneric (Amintirea ta e-n mine / (…) Mă-nsoteste ca o umbră / Umbră dulce și năpastă ).
Lucruri mărunte (În târg, Cioara) sau mari întrebări (Efemeri) își găsesc locul între filele cărții. În câteva ocazii sensurile se adâncesc și capătă o profunzime minunată, aceea fiind și zarea în care aș trimite catargele toate (Doina toamnei, Lanuri de fiori, Cadavru de amor).
Citiți!
NOTA: 7 /10
Alte recenzii de la Iulia-Florentina Paciurea:
