Niciodată nu e prea târziu pentru nimic!
De câte ori am auzit asta? Poate nu de destule ori, tinând cont că mulţi încă simţim frustrări şi neîmpliniri ale unui trecut pe care ne dorim să îl reparăm cumva. Dar nu stim cum!
Englezul din Gara de Nord ne reaminteşte că trebuie să fim împăcaţi cu ce ar fii fost dacă si să nu renunţăm să căutăm răspunsuri până când nu simţim cu adevărat că am făcut tot ce se poate.
Brian Spencer are 80 de ani şi simte că încă nu a pus punctul cărţii vieţii lui.
Prin recapitularea evenimentelor lui personale suntem martorii unui rezumat istoric al întâmplărilor din 1944 până azi.
Deşi mă aşteptam mai mult la o poveste de dragoste încercată de război, am găsit de fapt zbuciumul sufletesc al domnului Spencer. El încearcă să înţeleagă ce s-a întâmplat de fapt cu tatăl lui, înaintea şi în timpul morţii sale din 21 octombrie 1944. Avea 21 de ani doar…
Cum a murit de fapt? Unde anume? Şi mai ales: moartea lui a însemnat ceva pentru viitorul istoriei?
Faptul că o viaţă întreagă şi-a pus o infinitate de întrebări despre cum, cine şi unde ar fi putut ajunge, ce ar fi putut fii el şi tatăl său, îl ambiţionează să meargă până la capăt ca să poată face pace cu el însuşi.
Trebuie să ştie totul: să înţeleagă de ce marile Puteri au făcut anumite alegeri. Să cunoască obiectivele războiului, scopul raidurilor (în care a murit tatăl său), semnificaţia reală a anumitor documente descoperite după război, etc.
Totul!
Prin domnul Spencer, Tatiana Niculescu croşetează fularul istoriei. Un ochi pe faţă şi unul pe dos. Unele lucruri le ştiam, le-am învăţat din manuale, ni s-au tot repetat. Altele însă sunt pe dos, nu le-am mai auzit până acum dar par să se împletească perfect în această lucrătură.
Nu neg că m-a surprins total firul poveştii şi nu neapărat în mod plăcut. Pasionaţii de istorie şi scepticii poate vor fii mai impresionaţi dar romanticii şi melancolicii ar trebui să nu aibă foarte mari aşteptări.
Un stil foarte autentic, totuşi. Aproape inspiraţional.
Alte recenzii de la Tatiana Niculescu:
