De câteva zile le citesc plantelor de pe balcon din volumul II al romanul Eu cea de pe locul doi scrisă de Cezara Zamfir. Ele nu au ascultat și primul volum, încă nu erau născute, dar par acum destul de impresionante.
E uimitor cum florile lor sunt mai deschise, mai vii și colorate atunci când le acordă atenție măcar 5-10 minute zilnic, iar dacă se întâmplă ca două zile la rând să nu trec pe la ele, brusc, vivacitatea din petale parcă dispare. Așa cred că este și cu oamenii. Atunci când se uită pe ei, în grija pentru ceilalți, se ofilesc puțin câte puțin, zilnic.
În acest gând pornește și călătoria printre filele romanului.
Dacă în primul volum întâmplările au curs mai mult spre exterior, spre interacțiuni cu alte personaje, în acest volum reflectorul ne ajută să descoperim mai mult misterele sufletului personajului principal, rădăcina acțiunilor sale.
Lupta cu sinele este poate cea mai importantă luptă a omenirii, ea poate avea rezultate impresionante și devastatoare asupra mentalității, dar cel mai important aspect este de departe terenul psihic pe care se dezvoltă această bătălie. (pag. 16)
Amalia ne invită din nou în viața ei, delicat, sensibil, sincer. Ne face cunoștință cu profunzimile sufletului ei, cu durerile care o îndeamnă uneori să ia decizii fără analiză, cu bucuriile care îi fac inima să tresalte, cu temerile, fricile, dorințele și speranța ei. Experiențele prin care trece creează un război nebulous care îi influențează propria armonie și relațiile cu cei din jur. Va reuși ea să potolească această furtună?
Octav, Sebastian, Justin, Ioana, Andrei sunt câteva din oglinzile ei, pe parcursul călătoriei. Dar niciuna nu pare că are cu adevărat puterea și dorința de a-i înțelege substratul profunzimii ei.
Viața eroinei este în plină acțiune în arena tumultului de necunoscut dăruit de propria-i soartă. Cititorul este martorul acțiunilor ei: rănește și este rănită, iubește, suferă, luptă, speră, uneori câștigă, alteori pierde.
Voiam să mă las în bătaia vântului, să nu-mi mai pese de nimeni și de nimic, pentru că, în definitiv, nici nu mai aveam de ce. Văzusem și trăisem momente frumoase și furtunoase, cunoscusem oameni care îmi persecutaseră sufletul, mă abătusem de prea mult timp de la ceea ce voiam să fac și mă gândeam că poate aceasta este pedeapsa pe care o merit pentru că am visat de mică să fac ceva important cu viața mea și de fapt am lăsat-o să se năruie, căci nu am avut puterea necesară să pun piciorul în prag când a trebuit. (pag. 101)
Cea mai impregnată idee pe care am avut-o la finalul celui de-al doilea volum este cât de mult poți influența atmosfera din viața ta, lucrurile pe care le atragi sau le respingi, oamenii din jurul tău prin propriile gânduri. M-am înarmat la final cu o poftă de a mă aprecia mai mult, de a mă descoperi zi de zi, de a mă iubi cu suflet, inimă, minte, trup, cu tot ce reprezint.
Volumul II ar putea fi citit și separat, dar vă recomand să începeți cu prima parte pentru a putea empatiza mai bine cu personajele și a avea o imagine mai clară asupra procesului construit în jurul personalității Amaliei.
Ideea răzbunării bântuie umanitatea încă din leagănul nașterii ei. Pentru zeci de secole, această modalitate de exprimare a fost un stil de viață, un mod eficace spre un scop precis: liniște sufletească. (pag. 256)
Victoria îi înfluențează radical viața eroinei și îi alimentează constant dorința de răzbunare. Cine este ea, cum acționează Victoria asupra Amaliei veți afla bucurându-vă de lecturarea acestui roman tumultos.
Cezara Zamfir m-a făcut să redescopăr cel mai important element din viața mea. Ghiciți și voi care este acela? ☺
Dacă aveți nevoie de o redescoperire, de un imbold spre a vă pune pe primul loc în viața voastră, lecturarea acestui volum este o cheie potrivită.
Iar dacă aveți flori, nu uitați, 5 minute de atenție zilnic le va reda vivacitatea care vă va încânta și vouă privirea.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro
Alte recenzii de la Cezara Zamfir:
