Nadia Murad este actualmente activistă pentru drepturile omului şi deţinătoarea unei poveşti de viaţă terifiantă despre care povesteşte în Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic.
Cartea reprezintă mărturisirea unei tinere fete a cărei sat a fost invadat de forţele ISIS.
,,La fel ca puştile pe care le purtau şi tancurile pe care le conduceau, bărbaţii înşişi erau doar arme în ochii mei şi erau îndreptate spre satul meu.”
Povestea este divizată în trei părţi care descriu pe rând viaţa normală a satului irakian Kocho, apoi pătrunderea forţelor ISIS, moment în care protagonista este despărţită de familie şi în care va fi vândută şi ultima parte, cea a eliberării.
Însă incipitul cărţii dezvăluie motivul pentru care yazidiţii nu sunt consideraţi oameni ai cărţii, temei pentru a desconsidera acestă religie şi lămureşte învăţătura de credinţă a acestor oameni.
,,După făurirea universului din bucăţile unei sfere sparte, asemănătoare unei perle, Dumenezeu şi-a trimis cel mai important Înger, numit Melek Taus, pe Pământ, unde acesta a luat forma unui păun şi a colorat lumea în nuanţele vii ale penelor sale.”
Autoarea Nadia Murad pune accent pe nedreptăţile făcute de către invadatori şi pe genocidul ce i-a distrus familia, precum şi pe dorinţa ei de a arăta întregii lumi lucrurile pe care le-a trăit. Aceasta a fost vândută sau dăruită de la un stăpân către altul şi violată sistematic.
,,Nu căutam fericirea, voiam doar să supravieţuim şi, dacă puteam, să facem ceva însemnat cu vieţile care ne fuseseră cruţate atât de aleatoriu.”
După consumarea evenimentelor şi evadarea reuşită, Nadia ajunge înapoi în satul natal. Dar aici nu va sta prea mult ci va merge în Germania de unde ajută şi astăzi alţi yazidiţi.
,,E o senzaţie stranie, de pustiu. Dorul pentru un loc pierdut te face să simţi că şi tu ai dispărut. Am văzut multe ţări frumoase în călătoriile mele de activistă, dar nu mi-am dorit să locuiesc nicăieri mai mult decât în Irak.”
Prin acest roman, Nadia doreşte redobândirea integralităţii patriei sale şi încetarea abuzurilor Statului Islamic.
,,Mă durea sufletul de dorul Irakului.”
Alte recenzii de la Nadia Murad:
