La femei totul e inimă, chiar și capul. (pag.138)
Europolis, de Jean Bart (Eugeniu P. Botez – n.28 nov 1874, Botoșani, d.12 mai 1933, București) este, dincolo de iubiri, gelozii, ambiții, învățăminte despre ipocrizie și parveniți, povestea orașului Sulina. Până la vârsta asta nu mă gândisem să-l vizitez, dar, uite, vorba aia, ce mai scoate magicianul din pălărie: dorința de a vedea Sulina, care sincer, nu știu dacă ar putea fi mai romantic prezentat altundeva, decât în cartea lui Jean Bart.
Ce mi-a plăcut la Europolis? Mai întâi, povestea, marea poveste a portului, cu activitățile sale; apoi, personajele cu poveștile lor, și în special felul în care autorul atrage atenția asupra ipocriziei umane, care, aflată în preajma unui miraj seducător, precum bogăția, își leapădă măștile până la ultima, cea mai ascunsă.
Europolis – adică Sulina – carte apărută abia spre sfârșitul neașteptat al vieții autorului , închide între paginile sale și o parte semnificativă din experiență sa de viață.
S-a spus – și aici tind să aprob ideea – că, având o carieră literară nu foarte stufoasă, este cu atât mai lăudabil faptul că a scris Europolis abia la maturitate, putând infuza în ea bucăți de realitate pură, trăită, înțeleasă, de omul și artistul care, înaintând în vârstă, își învață lecțiile vieții.
Viața Sulinei, port la Dunăre, este într-o tensiune crescândă. O veste, anunțată printr-o scrisoare – tălmăcită nu de către destinatar, ci de înțeleptul zonei – misterioasă, se răspândește cu repeziciune: sosește Americanul, un individ pe care, desigur nimeni nu și-l amintește, încât e plecat de mulți ani din port.
Dar ce are a face? Vine din America, țara tuturor posibilităților și în plus, e fratele lui Stamati Marulis, patronul cafenelei; adică, două motive suficiente pentru a fi așteptat ca Mesia, ba, poate mai bine că el, căci vorba aia, Americanul e viu și va păși chiar printre ei, aievea, iar dacă sunt suficient de rapizi în a întinde mâinile…
Cu această nuanță pătrundem în viață Sulinei, cunoaștem obiceiurile, moravurile, ierarhiile, ambițiile, urateniile.
Între personajele vehiculate, câteva ne rețin mai mult atenția: cuplul Penelopa – Stamati, Evantia – Neagu. Situațiile, deși diferite, urmăresc același fir: condiția femeii în societate și evoluția ei sufletească, o dată cu apariția unei mari frământări amoroase.
Penelopa, orfană de copilă, trăiește o vreme în lux, la unchiul său, ceea ce I se potrivește de minune; până la 17 ani însă norocul I se schimbă încă o dată, așa încât, lipsită de alte perspective, acceptă căsătoria cu Stamati, bărbat mai în vârstă și fără personalitate, care însă e omenos și muncitor; astfel, adorată ca o regina, sosește în Sulina, și lunile încep să curgă.
Aproape imediat, cade în tristețe și monotonie, căci vai, prăpastia dintre copilăria-i fastuoasă la malurile Bosforului și ingustimea unui port precum Sulina este uriaș. Peste dezastrul personal, se suprapun izolarea și eșecul social, fiindcă, desigur, localnicii nu-i vor ierta crima de a nu fi una dintre ei… Picotind în universul ei fără orizonturi, este scuturată de 2 evenimente; sosirea lui Nicola, cumnatul American și Deliu, dandy-ul de profesie. Schimbări majore se anunță…
Evantia, negresa exotică, fiica Americanului, va încasa poate cel mai crunt lecția despre răutatea oamenilor. Primită la început cu fast, curtată, râvnită, disputată, ajunge, ulterior, victimă. Și oare, ce e mai rău în viața asta, decât să fim striviți, acolo unde cândva pluteam de fericire?
Dar ce e cu Nicola, Americanul? Mereu atât de rezervat și misterios, cu siguranță că are niște strategii fantastice, pentru care sfătuitori inimoși se găsesc la tot pasul…
Nu aș vrea să închei fără a-l menționa pe Neagu, fiindcă el mi-a fost cel mai drag dintre personaje. Neavând suficientă hotărâre când îi bate la ușa iubirea, va trebui să alerge el însuși, ulterior, după ea. Dacă va reuși, rămâne să aflați singuri.
Cititi1 Citiți Europolis! Citiți Jean Bart!
NOTA: 9 /10
Alte recenzii de la Jean Bart:
