Eve: Sacrificiul, de Anna CareyChiar dacă săptămâna aceasta a fost una foarte încărcată, nu înseamnă că nu am citit. Am avut câteva examene mai grele dar iată că au trecut și eu mi-am reluat deja cea mai de preț activitate și anume cititul. Îi duc lipsa atât de mult atunci când sunt nevoită să o abandonez pentru câteva zile, încât atunci când mă reîntorc la ea, o practic cu și mai mare plăcere.

Așadar, astăzi vreau să vă povestesc puțin despre cea de-a doua carte din seria Eve, de Anna Carey și anume Sacrificiul.

Din fericire, am văzut că cei de la Editura Leda au promis că vor traduce și ultimul volum al seriei, așa că eu îl aștept cu mare interes. Sper totuși să îl traducă mai repede, până nu uit ce am citit în aceste prime două volume. 😀

Mi-a plăcut prima carte din serie și nu am așteptat deloc până să mă apuc de următoarea. Stilul de scriere este unul lejer, la obiect, fără multe descrieri inutile. Îmi place cum scrie Anna Carey și mi-ar plăcea să citesc și alte cărți de-ale ei.

Revenind la Eve: Sacrificiul, pot spune că mi-a plăcut la fel de mult ca și prima carte, poate chiar puțin mai mult. Are mai multă acțiune și mai multe răsturnări de situație. Dacă la primul volum aproape toată acțiunea se desfășura în sălbăticie, urmărindu-i pe Eve și pe Caleb, de data aceasta avem mai multe locuri de desfășurare a acțiunii și anume: Califia, sălbăticie, Palat, mai ajungem în vizită și pe la Școli, prin închisoare și prin Periferie. Așa că acțiunea e mai complexă de data aceasta și m-a ținut mai mult cu sufletul la gură.

La finele volumului 1 ne aflam cu Eve în Califia, la adăpost de tot ceea ce însemna Rege și Oraș de Nisip. Într-o zi, aici își face apariția Arden, prietena lui Eve, cea alături de care a fugit de la Școală și cea pe care nu mai spera să o găsească în viață. Împreună află despre planurile întemeietoarelor adapostului de a o da pe Eve la schimb pentru libertarea lor în caz că vor veni soldații.

Cele două fete își fac un plan și reușesc să fugă din Califia, fără ca nimeni să observe. Eve crede că merge în căutarea lui Caleb dar totul a fost doar o capcană a unui soldat care reușește astfel să le prindă pe cele două. Arden este dusă din nou la Școală iar Eve va fi înmânată Regelui. Dar nu pentru motivul pe care l-a crezut ea mereu. Un secret bine păstrat iese la iveală și riscă să îi schimbe complet viața lui Eve.

Încă se gândește mereu la Caleb, cel pe care îl iubește, cel pe care nu l-a mai văzut încă de când a ajuns în Califia. Dar acesta e mai aproape decât crede ea. Și decât credeți voi. 🙂 Nu vă spun mai multe. Trebuie să citiți această serie pentru că merită toate aprecierile.

Dacă vă plac romanele distopice, atunci nu ezitați să încercați și seria Eve. Sunt doar 3 cărți, foarte ușor de citit, nu foarte lungi sau stufoase, așa că într-o după-amiază însorită, pe o bancă în parc, veți putea să vă bucurați de o acțiune interesantă.

Titlu: EVE: SACRIFICIUL
Autor: Anna Carey
An apariție : 2012
Editura: LEDA
Nr. Pagini: 320
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2729

Alte recenzii de la Anna Carey:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Diana Suru a fost redactor Booknation.ro și a scris 1 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Suru aici. Diana Suru are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments