Fără un sfanț prin Paris și prin Londra este un roman îmbinat cu reportaj social, bazat pe propriile experiențe ale lui Eric Blair, și prima sa scriere apărută sub pseudonimul George Orwell. Deși scrisă în urmă cu peste 85 de ani, în 1933, cartea surprinde prin actualitatea problematicii sale: viața oamenilor aflați în sărăcie. Și în ziua de astăzi, potrivit statisticilor oficiale, cca 700 de milioane de oameni de pe mapamond trăiesc în „cruntă sărăcie”, ceea ce înseamnă cu sub doi dolari pe zi.
Ne place subiectul? Greu de zis, deoarece lumea preferă să citească despre lucruri frumoase, boeme, sau despre aventuri nemaiîntâlnite, în lumea reală sau imaginară. Și totuși, a închide ochii la o realitate omniprezentă nu e o soluție. Iar când un scriitor și jurnalist de talia lui George Orwell, „părintele lui Big Brother” din „O mie nouă sute optzeci și patru”, se apleacă asupra unui astfel de subiect, nu putem decât să-i dăm credit și să începem a citi.
Șocant este și titlul cărții, deoarece Londra și Parisul sunt asociate, îndeobște, cu strălucire, exuberanță, lux. Iar acestea există într-adevăr, deși marea criză economică dintre anii 1929-1933 încă își arată colții.
Dar să vedem ce se întâmplă cu eroul romanului relatat la persoana întâi, deși autorul se află în dublu rol: de participant efectiv, dar și de atent observator al mediului cu care se confruntă.
După ce s-a întors din Birmania ca ofițer de poliție, Blair rămâne pentru ceva timp ca profesor de engleză, la Paris. Când își pierde acest loc de muncă, el merge ca voluntar „pe urmele sărăciei” și cunoaște mai întâi mahalalele, apoi foamea. O vreme, lucrează ca spălător de vase, împreună cu un prieten rus. Minunatul Paris dispare pentru el, sufocat de mizeria subsolurilor unor restaurante unde “se spală vasele murdare” ale luxului altora.
Haine amanetate, condiții mizere de muncă și de trai, escrocherii ale patronilor, extenuare fizică, robotizare mentală, o totală lipsă de perspective. Când situația la Paris devine insuportabilă, el primește un job de care i-a făcut rost un prieten la Londra, însă pe care îl poate începe doar două luni mai târziu.
Drept urmare, el aterizează din nou pe stradă și trăiește chiar mai precar, colindând azilurile de săraci din Anglia, amenajate mai bine sau mai prost, pentru oamenii străzii. Dincolo de lipsuri, sărăcie, boli, umilință, un alt „mare rău din viața vagabondului este inactivitatea forțată„, scrie Orwell.
Narațiunea în sine este suficient de obiectivă, însă nu se poate să nu remarcăm un ton critic și implicarea autorului în găsirea de soluții la situațiile lamentabile și chiar tragice, din punct de vedere social. În plus, analiza „pe viu”, pe care o face condițiilor igienice din gastronomie, e un real semnal de alarmă.
Iată la ce concluzii ajunge acesta, după experiența sa de șomer, sărântoc, vagabond prin strălucitoarele, dar și crudele metropole europene.
„Nu voi mai gândi niciodată că toți vagabonzii sunt niște răufăcători beți și nici nu voi mai crede că un cerșetor e recunoscător, pentru că i s-a dat un bănuț; nu voi fi surprins că șomerul nu are energie, dar nici nu voi ajuta Armata Mântuirii cu contribuții. Nu-mi voi mai amaneta hainele, sau refuza pliante, ci mă voi bucura, în continuare, de o masă într-un restaurant elegant. Este un început ”.
Cartea a fost publicată în 1933 de editura Victor Gollancz, iar în 1935, într-o traducere franceză -cu un cuvânt înainte de Panait Istrati și o introducere de Orwell-, la editura Gallimard. În anul 1978 apare ediția în limba germană, la ed. Diogenes, din Zürich. În limba română, cartea este publicată în 2017 de Polirom, în seria de opere ale unor autori consacrați și cărți importante din literatura lumii.
21/08/2019 Dani Rockhoff
Alte recenzii de la George Orwell:
