Recenzie Femei de Charles Bukowski

de | oct. 18, 2014 | Beletristică, Literatură Contemporană, Recenzii cărți

Femei de Charles BukowskiCea mai recentă carte citită de mine e Femei semnată de Charles Bukowski. Nu cred că există o carte care să îmi fi stârnit păreri atât de contradictorii (și nici nu cred că va putea fi detronată în vecii vecilor), de fapt nici nu sunt convinsă de cel mai elementar lucru: dacă mi-a plăcut sau nu.

Un singur lucru mi-e clar, și asta încă de când nu făcusem cunoștință cu proza lui Bukowski, ci doar citisem câteva poezii: nu e un scriitor pentru toată lumea. Are un mod de a scrie brutal, direct, fără înflorituri … poate chiar vulgar pentru gustul unora. Nu are nimic de-a face nici cu estetica urâtului a lui Baudelaire (dacă vă gândeați la asta), estetica nu prea își are rostul la Bukowski – deși, dacă privești adânc și fără prejudecăți vei realiza că el chiar transmite ceva, în ciuda limbajului licențios. De fapt, acesta îi declara lui Sean Penn într-un interviu „nu există frumusețe […]; frumusețea este o aliniere matematică și imaginară a trăsăturilor, e un miraj al generalizării. Nici urâțenie un există, doar diformitate.”

Oricum, eu una îl văd pe Charles Bukowski ca un scriitor al maselor, al oamenilor care nu locuiesc în cartiere de lux, al celor cărora le place să li se spună ceva pe limba lor – fără împopoțonări filosofice.

Protagonistul romanului este Henry Chianski – un personaj recurent în scrierile lui Bukowski, considerat a fi un alter-ego al său. Chianski e un scriitor alcoolic în vârstă de 50 de ani. Deși are un oarecare succes literar, Chiansky preferă să trăiască în mizerie. E mai tot timpul beat, își irosește banii la cursele de cai. Dar, mai presus de toate își petrece timpul (și împarte patul) cu femei mult mai tinere decât el. Oricum, acel verb cu „f” pe care cred că îl cunoaștem cu toții e verbul central al cărții.

De fapt, în carte nu se petrece nimic altceva decât o „defilare” a unor femei mult mai tinere prin viața sa. Fiecare dintre ele are propriile probleme, e măcinată de diverși demoni și vicii (poate cel mai mare dintre ele fiind chiar Henry Chianski). Pentru Chianski (și implicit pentru Bukowski), femeile sunt niște făpturi curioase: „dar pentru mine femeile păreau aproape imposibil de imaginat în ficțiune fără ca mai întâi să le cunosc. Așa că le exploram cât de bine puteam și am descoperit în interiorul lor ființe umane. Scrisul avea să fie uitat. Scrisul urma să devină mult mai puțin important decât episodul însuși, până ce episodul se termina. Scrisul nu era decât un reziduu” (citat din carte).

Dincolo de toate acestea, citind atent, nelăsându-ne distrași de vocabular și  de scenele descrise vom distinge singurătatea, nevoia de tandrețe și compasiune a autorului (finalul romanului mi se pare chiar relevant în acest sens).

Una peste alta, Femei nu e o carte pentru oricine, la fel cum nu oricine o poate înțelege (nici eu nu cred că am înțeles-o în totalitate).

Titlu: FEMEI
Autor: Charles Bukowski
An apariție : 2012
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 328
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 5903

Alte recenzii de la Charles Bukowski:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments