Mă gândeam cum să încep această descriere sau părere, să redau exact emoțiile și o părere cât mai obiectivă, în legătură cu o carte pe care o voi ține minte multă vreme! Și parcă ai mai auzit frânturi din această istorie pe undeva, parcă nu e prima dată când o femeie suferă, suferința este un stâlp de nădejde în multe relații, prietenul care îți spune că după plâns vine râs. Cât de ușor ne este să ne obișnuim cu un carusel emoțional funcțional, care nu are termen de valabilitate, singura mașină durabilă.
Margo ești tu, eu sau verișoara ta, orice femeie din lume are o istorie care poate fi cântărită și apreciată după litrii de lacrimi vărsate de-a lungul vieții. Unele devin pietre, altele continuă să doarmă pe moale, captivele zonei de confort. Margo este mamă, așa cum sunt alte milioane de femei, care-și iubește copilul, animalul de companie. Dar Margo acum este condamnată, pentru omor. Și știe foarte bine că nu scapă, dar are ceva de spus.
Draga mea Ileana Rusu, am început să-ți citesc copilul fără a mă documenta, fără a mă documenta despre istoria pe care ne-ai daruit-o cu atâta talent. Undeva intuiam că ar fi elemente biografice în carte, pentru ca există o lege nescrisă cu privire la prima carte scrisă de orice autor, este una autobiografică. Ajunsă la jumătate mi-am băgat nasul pe internet să caut cât mai multe detalii despre cartea ta de debut. Ai spus cu frică dar și cu o mândrie aparte că este qvasi-biografica. După ce am terminat lectura ei am înțeles de ce. Țin să te anunț că am primit o satisfacție sadică cum l-ai ucis, nu m-aș fi gândit niciodată că așa o vei face.
Pe lângă faptul că emoțional am fost răvășită, am mirosit, gustat și văzut tot ce ai redat în carte, am încercat să fiu „trează” ca analiza stilului, a coerenței narative, analiza personajelor din istorie, temele abordate pe lângă subiectul principal. Ceea ce apreciez eu cel mai mult, mai ales când vorbim despre o carte contemporană, este credibilitatea și cum autoru-și alege cuvintele.
Pe lângă emoții și sadismul simțit mai spre final, nu puteam trece cu vederea limbajul incandescent din carte. Am citit o carte despre familie, una în care rădăcinile ne vorbesc mai mult decât ne-am închipui, unde dragostea și speranța sunt într-o relație complicată, iar noi ne deosebim de părinții noștri doar prin coafura și hainele purtate, or asemănările sunt atât de vizibile și vocea din cap tânjește după acea nălucă de legătură cu tata sau mama. Cartea care ne arată cu degetul cât de goi suntem fără îmbrățișări, grijă, fără noi. Cartea ne vorbește despre asta, e fire narative împletite într-un destin complicat, până la momentul acceptării! Păcat că nu toți au talentul de a scrie, am fi avut mai mulți/multe Ileana Rusu.
Și nu este doar despre o femeie slabă care de fapt e puternică, sau despre greșalile părinților, este despre asumare și corectitudine, ca în Vechiul Testament, ochi pentru ochi, ceea ce rezonează cumva cu lumea de azi, dulceața iertării deja nu mai funcționează. Lumea „Femeii de la poarta închisorii” are nevoie de timp pentru a învăța să se ierte, ca mai apoi să o facă cu ceilalți.
Da, este o istorie neplăcută, este o cale grea pentru multe persoane, o poveste care ar putea pe unii să-i oripileze sau să judece aspru, pentru că nu toți au trecut prin asemenea orori, și nu toți vor înțelege. Dar, în pofida a multor „uși de biserică”, speriați și „judecători emeriți”, care ar putea arăta cu degetul, cartea este dedicată pentru cei care vor un adevăr elucidat, au nevoie de inspirație și cuvinte potrivite.
Alte recenzii de la Ileana Rusu:
