Romanul „Fiecare moare singur”, de Hans Fallada, are ca temă rezistența germană din timpul regimului nazist. Deși aparent simplă și banală, scrierea și distribuirea de pamflete devine o rebeliune extremă în concepția puternicilor zilei, astfel că comisarul Escherich și echipa sa pornesc aproape cu voluptate într-o vânătoare pe urma subversivilor soți Anna și Otto Quangel, personajele principale. Acțiunea are loc în Berlin, în anul 1940. 
Sursă imagine: https://www.editura-art.ro/info/carte/fiecare-moare-singur
„Cea mai importantă carte scrisă vreodată despre rezistența germană în fața regimului nazist.” – Primo Levi
Mi-aș dori să mă opresc puțin asupra circumstanțelor creării acestui roman, deoarece sunt primele care m-au impresionat atunci când am deschis cartea. Sursa de inspirație a lui Fallada a fost un dosar din arhivele Gestapoului pe care autorul l-a găsit și în care erau notate „infracțiunile” (acestea constând în împrăștierea de scrisori care criticau regimul nazist) a doi soți. Determinat de această descoperire, scriitorul a terminat romanul în doar patruzeci și patru de zile. Câteva luni mai târziu a decedat, iar volumul a fost publicat post-mortem, în anul 1947. Oare câtă pasiune să fi fost necesară pentru scrierea a 725 de pagini clasice într-o lună și jumătate?
Otto și Elise Hampel, persoanele a căror poveste l-a determinat pe Hans Fallada să-și scrie opera. Sursă imagine: Wikipedia – https://en.wikipedia.org/wiki/Otto_and_Elise_Hampel
Personal, am fost captat pe deplin de această poveste, care ne vorbește despre curajul de a fi demn și de a fi om indiferent de mai-marii zilei și de consecințele nefaste cu care te poți pricopsi. Anna și Otto Quangel sunt un cuplu simplu care duce o viață foarte monotonă. În ciuda acestui fapt, se dovedesc a fi adevărați eroi într-o lume în care capul plecat și frica paralizantă în fața abuzurilor sunt reguli. Cel mai mic gest de nesupunere iți poate aduce moartea, însă oameni ca soții Quangel refuză imperios să fie părtași la un genocid de proporții atât de covârșitoare care a fost regimul nazist. Demnitatea și curajul aproape suicidar în numele binelui sunt valori pe care mi le-a transmis acest roman.
Celor cu afinități pentru psihologie și cititorilor de romane polițiste le sunt destinate părțile deloc reduse ca număr de pagini în care se prezintă modul de desfășurare a anchetelor Gestapoului, soldate cu un proces penal, al cărui deznodământ vă las pe voi să-l aflați. Metodele de interogare folosite de anchetatorii naziști (Escherich, Zott, Obergruppenfuhlerul Prall) și de sistemul de justiție (judecătorul Feisler, procurorul Pinscher), precum și tratamentul din penitenciare, pe care doar „pastorul cel bun” îl mai atenuează, definitivează rechizitoriul unei societăți naziste căzute în groapa răutății, indiferenței, lașității și a inumanului.
Ce este curajul? Ce este demnitatea? Cum arată o societate prăbușită de pe scaunul virtuților și al umanului? Acestea sunt câteva întrebări la care romanul „Fiecare moare singur”, de Hans Fallada, m-a impulsionat să reflectez. Mi-a oferit, de asemenea, o poveste la care revin cu mintea adeseori, personaje care mă inspiră, valori frumoase și multe emoții picurate cu lacrimi.
Alte recenzii de la Hans Fallada:
